Papa Francisc vizitează Ungaria. Pe agendă, războiul din Ucraina și alte subiecte de prim rang

DE Sorin Ion | 25.04.2023 - 14:21
Suveranul Pontif se va întâlni cu premierul Viktor Orban – Foto: Profimedia Images

Papa Francisc vizitează Ungaria timp de trei zile, cu începere de vineri, și va avea discuții cu premierul Viktor Orban pe subiecte precum războiul din Ucraina, dar și alte teme de interes major.

SHARE

Papa Francisc va pleca vineri într-o vizită de trei zile în Ungaria, în care războiul din Ucraina, migraţia şi rădăcinile creştine ale Europei se vor număra printre subiectele ce vor fi abordate de suveranul pontif în discursurile sale publice şi în discuţiile private cu premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters, conform Agerpres.

Papa Francisc vizitează Ungaria. Pe agendă, războiul din Ucraina și alte subiecte de prim rang

Papa Francisc doreşte astfel să-şi respecte promisiunea de a face o vizită oficială în Ungaria, după ce în 2021 a făcut o oprire de numai şapte ore în această ţară la încheierea unui congres al Bisericii la Budapesta, în drumul său spre Slovacia.

Acesta va fi prima călătorie a suveranului pontif după ce a fost internat din cauza unei bronşite în martie.

Deşi obiectivul său principal este o întâlnire cu catolicii maghiari, Francisc a recunoscut duminică că vizita sa este marcată de evenimentele care au loc în prezent.

"Va fi, de asemenea, o vizită în centrul Europei, care continuă să fie lovit de vântul rece al războiului, în timp ce deplasarea atâtor oameni a pus probleme umanitare urgente pe agendă", a spus el.

Citește și: 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Moroșan, cel care a ucis 2 oameni în direct. Soția are 12

Viktor Orban a declarat că Ungaria şi Vaticanul sunt singurele două state europene care pot fi considerate "pro-pace" cu privire la Ucraina.

Atât Viktor Orban, 59 de ani, cât şi papa Francisc, 86 de ani, au cerut încetarea focului şi negocieri pentru a se pune capăt războiului, iar suveranul pontif a îndemnat Ucraina să fie deschisă la dialog cu Rusia "agresoare", ceea ce până acum a fost respins de Ucraina.

Citește și: Cât costă o Coca Cola la magazinele din Europa față de România. Diferențe de preț sunt uriașe

Ungaria, care susţine o Ucraină suverană, dar care are încă legături economice puternice cu Rusia, a refuzat să trimită arme Kievului.

Cu toate că a cerut o interdicţie generală privind traficul de arme şi reducerea producţiei de arme, papa Francisc a spus că furnizarea de arme Ucrainei este acceptabilă din punct de vedere moral dacă sunt folosite doar pentru autoapărare.

De la invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie 2022, milioane de refugiaţi ucraineni au trecut prin Ungaria şi s-au mutat în alte ţări. Aproximativ 35.000 au solicitat statut de protecţie temporară în Ungaria.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te