Numărul elevilor care s-au întors la cursuri este cu 400 de milioane mai mare comparativ cu vârful pandemiei. Însă, peste tot pe glob, neîncredera părinților față de măsurile sanitare luate de autorități se resimte.

UNICEF spune că femeilor diagnosticate cu COVID-19 li se recomandă să continue alăptarea timpurie exclusivă de la naștere până la șase luni și, apoi, continuarea alăptării până la cel puțin doi ani, cu luarea de măsuri de precauție.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat vineri că a luat decizia de reluare a procedurii includerii zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.
Daniela Zaharia a fost numită în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, prin decizia premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial.
Un dosar intitulat „Roșia Montană“ a fost deschis în 2003 la Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului General, procuror de caz fiind Gheorghe Oancea. Faptele anchetate priveau infracțiuni la siguranța națională.
Corina Șuteu, ministru al Culturii în Guvernul Cioloș, a fost demnitarul care a înscris Roșia Montană pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul UNESCO, în ianuarie 2016.