Preşedintele, a transmis, vineri, mesajul în cadrul evenimentului „Contribuţia educaţiei la dezvoltarea României moderne”, organizat de către Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei.
„În anul Centenarului, îi celebrăm pe toţi cei care au contribuit nu doar la realizarea Marii Uniri, ci şi la consolidarea statului naţional unitar prin susţinerea vieţii civice, sociale şi economice. Dascălii au fost, fără îndoială, unii dintre cei mai importanţi actori în procesul de consolidare a Unirii. Rolul educaţiei a fost înţeles de către decidenţii din acea perioadă, mărturie stând demersurile autorităţilor din 1918-1919 de a organiza cât mai rapid învăţământul public în limba română în teritoriile unite”, spune Klaus Iohannis în mesaj.
Iohannis mai afirmă că mulţi dintre marii cărturari români ai ultimelor secole au depus eforturi deosebite pentru fondarea de şcoli, educarea tinerilor români şi dezvoltarea unei dimensiuni naţionale a învăţământului.
”Toate acestea au ajutat la consolidarea Marii Uniri prin înrădăcinarea unui sentiment naţional românesc, indiferent de realităţile temporare ale frontierelor politice. (...) Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, trebuie să evocăm importanţa învăţământului în dezvoltarea socială şi economică a ţării noastre. O Românie puternică are nevoie de cetăţeni educaţi şi pregătiţi pentru a înfrunta provocările unei lumi aflate într-o continuă schimbare. Sistemul educaţional trebuie să ofere tinerilor competenţele necesare pe piaţa muncii, inclusiv în ceea ce priveşte adaptarea la provocările unei societăţi digitalizate. Trăim într-o perioadă în care Internetul poate transforma zvonurile în ştiri şi poate contrapune realităţii informaţii false. Acest real pericol la adresa democraţiei poate fi combătut doar printr-o bază educaţională solidă, care să stimuleze spiritul critic şi gândirea autonomă”, mai spune şeful statului.
Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994, fiind desemnată astfel de către UNESCO.