Germania va impune carantină pentru călătorii din Marea Britanie începând de luni şi va solicita un test COVID-19 negativ pentru intrarea în ţară, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase, transmite AFP.
Germania va impune carantină pentru călătorii din Marea Britanie începând de luni şi va solicita un test COVID-19 negativ pentru intrarea în ţară, conform unui anunţ făcut sâmbătă de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase, transmite AFP.
Medicul-şef al Angliei, profesorul Chris Whitty, le-a cerut joi britanicilor să-şi stabilească ''priorităţile'' pentru a diminua cât mai mult interacţiunile sociale, astfel încât să încetinească răspândirea variantei coronavirusului foarte contagioase Omicron.
Pescarii francezi intenționează să acționeze unilateral împotriva Marii Britanii prin blocarea accesului vaselor britanice în porturile franceze, ca protest împotriva refuzului țării de a acorda licențe de pescuit în apele teritoriale ale Regatului, relatează Reuters.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a cărei stare de sănătate i-a îngrijorat pe britanici în ultimele zile, a fost fotografiată la volanul unei maşini pe proprietatea Castelului Windsor, unde suverana se odihneşte la sfatul medicilor, potrivit The Sun.
Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a urcat la 1,1 milioane în perioada iulie-septembrie 2021, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001, şi peste nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, transmit Reuters şi BBC.
Franța ar putea afecta aprovizionarea cu energie a Marii Britanii și a insulei Jersey pentru că Regatul Unit nu a furnizat suficiente licențe pescarilor francezi, a declarat ministrul francez al afacerilor europene, Clément Beaune, potrivit The Guardian.
Executivul de la Londra a decis ca Marea Britanie să acorde până la 10.500 de vize temporare de muncă ca răspuns la lipsa forţei de muncă, o schimbare neaşteptată în politica sa de imigraţie post-Brexit, transmite AFP.
Marea Britania a intrat în incertitudine, o serie de probleme legate de benzină, electricitate şi alimente determinând avertismente că ţara va trece printr-o ”iarnă cu adevărat dificilă”, transmite CNBC.