luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul de Interne din UK, dat în judecată de Agenția pentru drepturile cetățenilor UE

Data publicării: 15.12.2021 • 17:47 Data actualizării: 15.12.2021 • 17:53
Ministerul de Interne din UK, dat în judecată de Agenția pentru drepturile cetățenilor UE. / Foto: europarl.europa.eu
Ministerul de Interne din UK, dat în judecată de Agenția pentru drepturile cetățenilor UE. / Foto: europarl.europa.eu

Autoritatea Independentă de Monitorizare (IMA), care supraveghează respectarea drepturilor cetăţenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, a iniţiat proceduri legale împotriva Ministerului de Interne britanic, acuzându-l de încălcarea unor drepturi de bază.

Potrivit unui comunicat emis de IMA, circa 2,5 milioane de cetăţeni europeni care au primit statutul de rezident temporar ('pre-settled status') riscă să piardă drepturi precum cel de a lucra sau de a închiria o locuinţă.

Acordul de Brexit încheiat între Londra şi Bruxelles stabileşte şi crearea IMA, autoritate însărcinată să vegheze că guvernul de la Londra şi administraţiile locale britanice aplică prevederile acordului.

Citește și: Artista Billie Eilish s-a uitat la filme „XXX” de la 11 ani: „Sunt o rușine. Mi-au distrus creierul”

Conform acestui acord, cetăţenii din statele UE care până la finele anului 2020 au trăit cel puţin cinci ani în Regatul Unit pot primi dreptul de rezident permanent ('settled status'), în virtutea căruia beneficiază aproape de aceleaşi drepturi ca cetăţenii britanici, ceilalţi putând beneficia de statutul de rezident temporar ('pre-settled status') până la împlinirea respectivului termen de cinci ani, când pot primi, la cerere, statutul de rezident permanent.

Însă această cerere trebuie formulată înaintea expirării termenului corespunzător, iar dacă nu fac acest demers la timp riscă să piardă anumite drepturi, ceea ce în interpretarea respectivei autorităţi este ''ilegal'', acesta fiind motivul pentru care a dat în judecată Ministerul de Interne de la Londra, care, precizează IMA, în discuţiile avute pe acest subiect nu a fost de acord cu interpretarea ei.

Citește și: Ski pass-ul pe Valea Prahovei a ajuns 45 €/zi. La Bansko e 40 €/zi. Cât costă în Austria și Italia

Demersul vine după ce unele organizaţii de apărare a drepturilor cetăţenilor comunitari în Regatul Unit au susţinut că acest sistem este incorect întrucât unii dintre cetăţenii europeni ar putea pur şi simplu să uite să ceară statutul de rezident permanent înainte să le expire cel de rezident temporar, invocând ca argument şi posibile cazuri speciale în rândul unor persoane vârstnice sau vulnerabile.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră