Prim-ministrul islandez Kristrun Frostadottir consideră că respingerea de către concetăţenii săi a reluării negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană nu este „un eşec”, ci „o victorie pentru democraţie”, relatează AFP.
Prim-ministrul islandez Kristrun Frostadottir consideră că respingerea de către concetăţenii săi a reluării negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană nu este „un eşec”, ci „o victorie pentru democraţie”, relatează AFP.
Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP.
Primele luni de mandat ale premierului pro-Putin al Bulgariei, Rumen Radev, al cărui partid populist dreapta „Bulgaria progresistă”, un fel de AUR, a câștigat zdrobitor alegerile în aprilie, arată că acesta ar putea deveni noul Viktor Orban al Europei, relatează The Guardian.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor publice pentru educație raportate la PIB. În 2023, statul a alocat 3,0% din PIB pentru educație, față de 4,7% media europeană, potrivit Eurostat.
Porsche a „divorțat” de Volkswagen și s-a „combinat” cu chinezii de la Xpeng. Mișcarea surpriză nu e tehnică, nu e pericol să apară vreun model chinezesc cu motor de 911, ci pur matematică și economică.
În timp ce Washingtonul transformă giganții Silicon Valley în vectori de agresiune economică, Europa este obligată să decidă rapid care anume este linia frontului tehnologic și care va fi forța ripostei sale instituţionale.
România este singurul stat din Uniunea Europeană care și-a redus alocările bugetare pentru cercetare și dezvoltare pe cap de locuitor în ultimii zece ani, în timp ce Bulgaria a înregistrat cea mai mare creștere din blocul comunitar, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.
Uniunea Europeană a decis să permită țărilor membre să interzică aplicațiilor de navigație pe șoferi, precum Waze, să furnizeze alerte de radar mobil, radar fix și poliție.