Ungaria nu vrea să promoveze aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE.
Ungaria nu vrea să promoveze aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE.
Nicolae Ciucă a declarat că România acordă tot sprijinul necesar în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE.
UE a ajuns la un acord de principiu pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina pe 25 iunie.
Prin măsurile PSD, România face pași mari către poziția de forță economică și logistică internațională.
Miniștrii de Externe din România și din alte șapte țări UE cer interzicerea deplasării libere a diplomaților ruși în blocul comunitar, printr-o scrisoare adresată Înaltului Reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună, Josep Borrell.
Ce drepturi ai dacă ți s-a anulat un zbor și în ce situații poți cere despăgubiri? Puțini pasageri fac demersuri pentru a primi compensații în cazul unui zbor anulat.
Republica Moldova şi Ucraina încep negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar putea începe chiar în cursul acestei luni.
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.