Pensiile cresc de la 1 septembrie. Este vorba de 3.000.000 de pensii, alte 2.000.000 de pensii rămând la nivelul de acum. Ministrul Muncii spune că este vorba de o creștere medie de 40%.
De ce recalcularea pensiilor nu face dreptate pensionarilor? Ministrul Muncii, contrazis de UE
Citește și: Ministrul Muncii anunță o nouă creștere de pensii imediat după recalculare. Sunt sute de lei pe lună
Astfel, dacă cineva are o pensie de 2.000 de lei, va primi o o creștere de 800 de lei. Pensionarul va avea, în septembrie, o pensie de 2.800 de lei.
Corijenți în Europa
Ministrul Muncii spune că prin această nouă lege, se va aduce corectitudinea printre pensionari. Asta vom vedea în septembrie. Cu toate acestea, creșterea pensiilor nu va aduce egalitate între pensionarii din România și cei din alte state UE.
Pensia medie în UE este de 1.294 de euro, de aproape patru ori mai mare decât cea din România. Din păcate, există diferențe foarte mari între pensiile din țările Uniunii Europene, conform Euronews Business, care a analizat un raport Eurostat.
Citește și: Ministrul Muncii spune cine va avea creșteri uriașe de pensie la recalculare. Contează anii munciți
Clasamentul Eurostat al pensiilor medii din țările din Europa, în euro, pe lună, în 2021 - Foto: Euronews Business
Raportul a inclus în calcularea acestor valori medii pensiile de la stat, pensiile private obligatorii și facultative și asigurările de viață cu componentă de redistribuire a profitului.
Pensionarii din Luxemburg au cea mai mare pensie medie din UE, de 2.575 de euro pe lună. România se află pe penultimul loc în acest clasament al pensiilor medii, cu 382 de euro (1.910 lei). Pe ultimul loc se află Bulgaria, cu o pensie medie de 226 de euro pe lună.
În urma recalculării, pensia medie va crește cu 40% și ar ajunge la 534 euro în România
Citește și: Ministrul Muncii, anunț important pentru pensionari. Cum se impozitează pensia de la 1 septembrie
Raportul arată faptul că țările din Balcani au cele mai mici pensii medii în Europa.
În același raport se arată faptul că cea mai mare pensie medie este cea din Islanda, care ajunge la 2.762 de euro pe lună, cea mai mică pensie medie din Europa fiind în Albania, unde aceasta ajunge la 131 de euro pe lună. Islanda și Albania nu sunt membre UE.
Citește și: 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie la recalculare. Cine sunt? Care e explicația?
Este bine cunoscut faptul că, în țările din Vest, traiul este mai scump, așa încât diferențele foarte mari între pensiile medii ar putea fi justificate într-o anumită măsură. Cu toate acestea, raportul Eurostat a analizat și nivelurile pensiilor medii în Uniunea Europeană, ajustate la puterea de cumpărare.
Deși diferențele dintre pensiile medii în UE scad în această situație, tot există diferențe între țări. Ajustate și calculate după puterea de cumpărare, pensiile medii variază de la 437 de euro în Bulgaria și 777 de euro în România la 1.681 de euro în Luxemburg.
Citește și: Legea pensiilor: Află în ce an și la ce vârstă vei ieși la pensie. Cât timp trebuie să cotizezi ?
Conform unui raport al Autorității Europeane pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale, doar 42% din europeni sunt încrezători că vor avea suficienți bani pentru a trăi confortabil pe durata pensionării.
Recalcularea pensiilor, de la 1 septembrie
Formula de recalculare a pensiilor este destul de simplă. Din păcate, nu se mai ține cont de grupele de muncă, ci doar de punctele pe care respectivul pensionar le obține în urma contribuției.
Citește și: 4 luni până când pensia crește pentru 3.000.000 de pensionari. Câți bani iau în plus? Câteva exemple
Cel mai important lucru este reprezentat de numărul anilor munciți, pentru care se dau puncte bonus. Cine are un număr mare de ani munciți va primi și o creștere substanțială de pensie.
Pensiile vor crește și după recalculare, conform ministrului Muncii, Bucura Oprescu, de la data de 1 ianuarie. Astfel, toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie cu rata inflației la care se adaugă 50% și creșterea medie a salariului brut.
Ministrul Muncii își dorește echitate
„Reforma pensiilor nu este despre cuantum, despre cât de mulți bani primești. Aceasta este doar o parte, o dimensiune a reformei. Reforma pensiilor este, în primul rand, despre echitate despre nevoia că în situația în care ai muncit și ai contribuit la fel, dar ai ieșit la pensie în perioade diferite să ai același venit, aceeași pensie. Cred că acesta este un lucru foarte important pentru pensionarii din Romania”, a spus ministrul Muncii.
Deși ministrul Muncii își dorește echitate pentru toți pensionarii din România, țara noastră se află pe penultimul loc în clasamentul pensiilor medii din Uniunea Europeană.