Antony Blinken, secretarul de stat american, a declarat că Statele Unite şi aliaţii săi "nu vor recunoaşte niciodată" anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina.
Antony Blinken, secretarul de stat american, a declarat că Statele Unite şi aliaţii săi "nu vor recunoaşte niciodată" anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina.
Organizarea unei nunţi să coste anul acesta cu cel puţin 20% mai mult. Cel mai ieftin meniu se apropie de 100 de euro, iar preţul servirii s-a dublat în unele cazuri.
Andrii Iusov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Ucraina, a declarat că linia telefonică directă a ministerului a primit numeroase apeluri de la ruși care au fost mobilizați recent și care întreabă acum cum să se predea Ucrainei.
Potrivit datelor prelucrate de portalul Oryx, din 24 februarie până în prezent, Aarmata rusă a pierdut 1.192 de tancuri și 1.315 vehicule blindate de infanterie în războiul din Ucraina.
Armata ucraineană a capturat recent peste 200 de tancuri rusești. Multe dintre aceste echipamente grele au fost abandonate de militarii lui Putin, altele au fost capturate cu tot cu echipajul care a ales să se predea.
Femeile din Rusia ies în număr tot mai mare să protesteze împotriva mobilizării. Rusoaicele s-au certat cu forțele de ordine și au scandat împotriva războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. "Nu războiului!". "Nu mobilizării" și "Copiii noștri nu sunt îngrășăminte!".
Şefii celor două camere ale parlamentului rus au răspuns duminică la o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare militară din Rusia, cerând oficialilor regionali să ţină situaţia sub control şi să rezolve rapid "excesele" care au alimentat furia publică.
Un număr total de 211 nave, având la bord 4,7 milioane de tone de produse agricole, au plecat din porturile ucrainene de la Marea Neagră, de la semnarea acordului internaţional intermediat de ONU şi Turcia, a anunţat sâmbătă Ministerul ucrainean al Infrastructurii.