Cinci oameni au murit și alți cinci au fost răniți după ce un Boeing 767-300 care efectua un zbor Amazon Air a ieșit de pe pistă la aterizarea în Miami, a lovit mai multe vehicule și a luat foc. Peste 200 de pompieri au intervenit.
Cinci oameni au murit și alți cinci au fost răniți după ce un Boeing 767-300 care efectua un zbor Amazon Air a ieșit de pe pistă la aterizarea în Miami, a lovit mai multe vehicule și a luat foc. Peste 200 de pompieri au intervenit.
O tragedie aviatică soldată cu 14 morți a avut loc duminică, 28 iunie, după prăbușirea unui elicopter al gigantului petrolier Aramco. Accidentul a avut loc în Arabia Saudită. Încă nu se cunoaște cauza tragediei, o anchetă fiind lansată în acest scop.
Ancheta privind prăbușirea zborului Air India 787, tragedia cumplită în care 260 de pasageri și-au pierdut viața, indică o posibilă eroare umană cu privire la comutatoarele motoarelor. „De ce ai oprit alimentarea cu combustibil?”
Ancheta tragediei aviatice din India, din 12 iunie, în care 260 de oameni și-au pierdut viața, relevă faptul că alimentarea cu benzină a motoarelor avionului Boeing a fost oprită chiar înainte de prăbușire, în plină acțiune de decolare.
Acum 30 de ani, puţin după oar 9.00 s-a înregistrat cea mai mare catastrofă aviatică din România. O aeronavă Airbus de tip A310-324, operată de TAROM şi înmatriculată YR-LCC, care executa zborul RO 371 pe ruta Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului.
Tragedie aviatică în Filipine. Un militar american și trei contractori din domeniul apărării au murit joi, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit în sudul Filipinelor. Potrivit autorităților americane, nu există supraviețuitori ai accidentului.