George Floyd a repetat de peste 20 de ori că nu poate respira, vorbindu-le despre copiii săi şi despre mama sa şi spunând că poliţiştii care îl ţineau la pământ aveau să-l ”omoare”, chiar înainte să sucombe în timpul arestării sale, la Minneapolis.
George Floyd a repetat de peste 20 de ori că nu poate respira, vorbindu-le despre copiii săi şi despre mama sa şi spunând că poliţiştii care îl ţineau la pământ aveau să-l ”omoare”, chiar înainte să sucombe în timpul arestării sale, la Minneapolis.
Președintele Donald Trump a criticat statele americane care iau în considerare să nu deschidă școlile în toamnă, afirmând că mutarea este „politică” și contravine dorințelor elevilor și părinților, relatează Insider.
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a denunţat un act "orwellian" de "cenzură" din partea Chinei, după ce guvernul din Hong Kong a ordonat şcolilor să retragă cărţile ce ar putea încălca legea privind securitatea naţională impusă săptămâna trecută de Beijing, potrivit AFP.
Avioanele s-au scufundat la circa 39 de metri sub apă după ce s-au prăbuşit în lac
„Din cauza prostieie mele, am pus sănătatea mamei, a surorii și a familiei mele în pericol”, a scris șoferul de camion din California, într-o postare pe care familia acestuia a trimis-o către Washington Post.
O clădire cu trei etaje s-a prăbuşit pe neaşteptate într-o zonă rezidenţială din cartierul Brooklyn al New York-ului, provocând un zgomot asurzitor şi un munte de moloz, fără ca autorităţile să fi raportat deocamdată victime, informează EFE.
Experții din sănătate sunt îngrijorați de această acțiune a SUA, care prefigurează și ce s-ar întâmpla în cazul în care un vaccin va deveni disponibil.
14 țări se află pe lista statelor sigure pentru călătorii neesențiale, aprobată marți de Consiliul Uniunii Europene, scrie Reuters. Pe listă nu se află Statele Unite ale Americii, Rusia, Brazilia și Turcia.