Proiectul Pegasus nu pare să fi avut ţinte germane. Dar asta nu înseamnă că germanii sunt în siguranţă.
Proiectul Pegasus nu pare să fi avut ţinte germane. Dar asta nu înseamnă că germanii sunt în siguranţă.
Datele obținute de The Guardian sugerează că programele spion vândute regimurilor autoritare au fost utilizate pentru a viza activiști, politicieni și jurnaliști considerați „incomozi”.
Dezvoltarea platformelor de betting & gaming aduce cu sine și pericolul dependenței. Pe lângă prevederile legale, companiile de profil responsabile folosesc tehnologia împotriva acestei amenințări.
Digitalizarea sistemului medical reprezintă o direcție firească pentru anii următori, iar soluțiiile pentru o clinică modernă, care comunică de la distanță cu pacienții există chiar în România, fiind produse de profesioniști din țară pentru sistemele românești.
Pentru a veni în ajutorul companiilor care își doresc să implementeze o platformă B2B, compania Arggo Consulting, cu ajutorul propriei platforme, Arggo BPM, creează platforme B2B moderne, scalabile și flexible într-un timp mult mai scurt și cu costuri mai mici.
Platforma GitHub a colectat cele mai importante programe informatice ale civilizației noastre în 186 de bobine magnetice. Depozitate sub 250 de metri de gheață, lângă Banca Mondiala de Seminţe Svalbard, ne vor păstra memoria digitală timp de o mie de ani.
Huawei a amânat din nou lansarea modelului Mate X, telefonul flexibil prezentat în februarie. Inițial trebuia să ajungă la utilizatori în iunie, apoi s-a vorbit de septembrie și acum cel mai probabil termen este noiembrie.
Industria IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiții americane în România, valoarea însumată a profitului net realizat de companiile de profil, printre care Microsoft, Stefanini, Amazon și Adobe, fiind de peste 25,8 milioane de euro.