Boris Elțin a recunoscut public, dar cu întârziere, că focarul de antrax din 1979 a provenit de la un laborator militar. Însă Moscova susține că situația din prezent, cu ciuma din Siberia, este „diferită”.
Boris Elțin a recunoscut public, dar cu întârziere, că focarul de antrax din 1979 a provenit de la un laborator militar. Însă Moscova susține că situația din prezent, cu ciuma din Siberia, este „diferită”.
În cel mai friguros oraș de pe Pământ, temperaturile au coborât deja la -45 de grade Celsius. Imagini filmate într-o piață arată că peștele „stă” țeapăn pe tarabă, iar oamenii se îmbracă în straturi, ca o varză. Șoferii nu opresc aproape niciodată motorul, de frică să nu înghețe.
Cratere cu diametru de sute de metri „au apărut” peste noapte Rusia. Cine a produs uriașele explozii. Craterele au intrigat și au derutat oamenii de știință, care au petrecut ani de zile încercând să afle cum au erupt. Au apărut o serie de ipoteze, inclusiv teorii nebunești.
Un om de ştiinţă rus specialist în avioane supersonice a fost închis. De ce este acuzat el. Un om de știință rus, care a lucrat la tehnologia hipersonică, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a fost acuzat de trădare.
Rușii trec de partea Ucrainei. Kievul are o nouă unitate formată din voluntari din Siberia. Oficialii ucraineni au prezentat jurnaliștilor o nouă unitate formată din voluntari ruşi, majoritatea proveniţi din minorităţi etnice din Siberia.
Jurnalistul şi politologul Vladimir Kara-Murza, un critic acerb al Kremlinului, a fost încarcerat. Kara-Murza a fost transferat într-o închisoare de maximă securitate din Siberia și plasat într-o aşa-numită „celulă de pedeapsă”.
Teroare la bordul unui zbor rusesc, când ușa din spate a unui avion An-26 s-a deschis imediat după decolare, în cea mai rece regiune din lume, Siberia.
Doi muncitori au fost uciși într-o explozie puternică la cea mai mare rafinărie de petrol din Siberia, au anunțat joi autoritățile, în al doilea incident de acest fel din ultimele săptămâni.