Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, spune că apartenenţa la marea familie europeană a însemnat pentru România trecerea de la supravieţuire la modernizarea accelerată a statului.
Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, spune că apartenenţa la marea familie europeană a însemnat pentru România trecerea de la supravieţuire la modernizarea accelerată a statului.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), afirmă că un Guvern minoritar este „cea mai la îndemână” soluție, dacă există sprijin parlamentar pentru reformele din PNRR.
Legea care vizează prevenirea epuizării profesionale, adică burnout-ul, fost respinsă de Senat. În afară de USR, care a inițiat proiectul, toate partidele au votat fie împotriva legii, fie s-au abținut de la vot.
Liberalul Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, participă la Summitul Parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări, de la Zagreb.
Închiderea, e drept, parțială, deocamdată, a Guvernului SUA, începe, din cauza lipsei de finanțare, în ciuda acordului existent cu Senatul Statelor Unite.
Senatul SUA a votat o moţiune, prin care îl impiedică pe preşedintele Donald Trump să acţioneze din nou în Venezuela, aşa cum a făcut-o la începutul anului.
Senatorii și deputații dezbat câte o moțiune simplă ce vizează doi membri ai Guvernului Bolojan, ministrul Justiției, Radu Marinescu, și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Senatul a adoptat, miercuri, cu 107 voturi „pentru” 4 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, în calitate de cameră decizională, iniţiativa legislativă USR prin care ponderea stagiilor de practică asigurate de universităţi va creşte de la 50% la 75%.