miercuri 07 ianuarie
EUR 5.0905 USD 4.3557
Abonează-te
Newsweek România

Proiect de lege la Senat: persoanele vulnerabile ar putea fi scutite de plata evaluărilor medicale

Data publicării: 06.01.2026 • 16:30
Proiect de lege la Senat: persoanele vulnerabile ar putea fi scutite de plata evaluărilor medicale - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Proiect de lege la Senat: persoanele vulnerabile ar putea fi scutite de plata evaluărilor medicale - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat propune eliminarea unor cheltuieli care apasă greu asupra persoanelor vulnerabile și asupra familiilor acestora.

Inițiativa urmărește modificarea Codului de procedură civilă și se referă la situațiile în care instanțele cer evaluări medicale și psihologice pentru instituirea unei măsuri de ocrotire juridică, costuri care sunt suportate, în prezent, de persoanele vulnerabile sau de familie.

Proiect de lege la Senat: persoanele vulnerabile ar putea fi scutite de plata evaluărilor medicale

Inițiatorii susțin că, în prezent, nu există o practică unitară la nivel național în ceea ce privește plata evaluărilor medicale și psihologice cerute de instanță.

Potrivit acestora, „există județe în care contravaloarea se suportă de către persoana ocrotită sau familia acesteia și județe în care documentele se obțin gratuit”, situație care duce la inechități între persoane aflate în situații similare.

Fără cheltuieli pentru evaluări

Aceste costuri reprezintă „o povară financiară asupra persoanelor vulnerabile”, spun autorii inițiativei.

Situația este cu atât mai dificilă în cazurile în care persoanele vizate se confruntă deja cu probleme grave de sănătate sau depind de sprijinul familiei.

Prin modificarea propusă, proiectul stabilește explicit că „cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării medicale și a raportului de evaluare psihologică nu vor fi impuse” persoanei puse sub ocrotire sau familiei acesteia.

Audieri adaptate stării de sănătate

Separat de eliminarea acestor costuri, inițiativa legislativă mai include o modificare legată de modul în care instanțele pot audia persoanele vizate de măsuri de ocrotire.

Inițiatorii arată că, în practică, există frecvent situații în care audierea în sala de judecată nu este posibilă din cauza stării de sănătate fizice sau psihice.

Citește și: Ajutor la pensie: Care pensionari nu plătesc jumătate din factura la curent? Cum iau bani de la stat

În aceste cazuri, proiectul prevede ca instanța să poată renunța la audierea directă, atunci când un raport medical indică riscuri pentru sănătate sau imposibilitatea exprimării voinței, și să permită audierea prin videoconferință, dacă starea persoanei permite acest lucru.

Aliniere la standarde internaționale

Inițiativa legislativă aparține unui grup de parlamentari UDMR, care precizează că măsurile propuse sunt necesare pentru asigurarea unei protecții reale a persoanelor aflate sub ocrotire și pentru garantarea accesului efectiv la justiție, într-un mod „echilibrat și adaptat nevoilor lor individuale”.

Citește și: Care e noul număr de telefon unde pot suna cei care nu au primit banii pe cardul de alimente?

Aceștia susțin că schimbarea este în acord cu standardele internaționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități și cu principiul respectării demnității umane, scrie Mediafax.ro

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră