O peșteră din România le alungă turiștilor durerile de cap și are efecte benefice asupra sănătății. Peștera e unică datorită cristalelor sale de calcit și a faptului că e amenajată.
O peșteră din România le alungă turiștilor durerile de cap și are efecte benefice asupra sănătății. Peștera e unică datorită cristalelor sale de calcit și a faptului că e amenajată.
Peste 7,34 miliarde lei au fost investiţi în sectoare cheie din economia românească şi peste 25.000 de noi locuri de muncă au fost create în cei peste 9 ani de la demararea schemei de ajutor de stat privind stimularea investiţiilor cu impact major în economie, a anunţat Boloș.
Românii ar putea primi 10.000 € de la UE pentru panouri fotovoltaice și baterie, dacă noul capitol REPowerEU introdus de MIPE în propunerea de ajustare a PNRR trimisă Comisiei Europene va fi aprobat. Programul e, teoretic, complementar cu Casa Verde Fotovoltaice.
Bulgaria negociază cu aliații din NATO cu privire la modul în care să răspundă la provocările rusești din Marea Neagră - în special, la blocarea parțială de către Rusia a zonei sale economice exclusive din Marea Neagră, a declarat ministrul bulgar al Apărării Todor Tagarev.
Marcel Boloș a declarat că a vrut să-și dea demisia pentru că nu a putut avansa cu niciuna dintre măsurile discutate. El a mai adăugat că Ministerul ține deficitul sub control cu mare greutate, explicând că deficitul bugetar ajunge la cote alarmante.
Pentru a reduce expunerea copiilor și tinerilor la produsele de tutun, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect pus săptămâna aceasta în dezbaterea senatorilor, interzicerea vânzării prin automate și către cei ce nu au încă 18 ani a țigaretelor electronice.
România ar putea găzdui un nou Centru de Mentenanţă şi Suport Logistic destinat aeronavelor F-16 ”Fighting Falcon”, fiind semnat un Memorandum între compania norvegiană KONGSBERG şi ROMAERO SA.
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a atacat dur UE, într-un discurs susținut la tribuna Parlamentului European, pe tema excluderii României din Schengen.