Poliția austriacă a descoperit 96 de străini, printre care și români, în stațiunea St Anton am Arlberg încălcând regulile de intrare în țară și carantină națională, relatează Reuters.
Poliția austriacă a descoperit 96 de străini, printre care și români, în stațiunea St Anton am Arlberg încălcând regulile de intrare în țară și carantină națională, relatează Reuters.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că 30% din vaccinări sunt în afara platformei de programare, pentru că oamenii merg direct la centre neinformatizate şi se vaccinează, ceea ce reprezintă o ”vulnerabilitate”.
Panică printre cei 90 de români aflați la bordul unui avion de pe ruta Roma – Suceava, ieri, în jurul orei 15.30, după ce aeronava a fost lovită de un fulger imediat după decolare.
Efectele depopulării cauzate de migraţia economică în Occident între 1990 şi 2020 au fost subiectul celei mai recente dezbateri online organizate de Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
Românii au fost transportaţi în ţară cu două zboruri charter asigurate de o firmă care a răspuns la apelul ambasadei şi în plus a suportat costurile biletelor pentru cinci pasageri aflaţi în categoria persoanelor vulnerabile.
Românii blocați timp de două zile în Marea Britanie pot reveni de azi pe continent, potrivit rador.ro.
Un bărbat cu probleme psihice a atacat cu sălbăticie un grup de trei oameni, printre care se aflau şi doi români. Atacatorul a fost prins de poliţişti şi a mărturisit că i-a înjunghiat pentru că i-a auzit vorbind în limba română.
Peste 80% dintre români afirmă că își vor petrece primul Crăciun în pandemie acasă, doar 14% vor merge la părinți sau bunici iar obișnuitele vacanțe în țară sau în străinătate sunt o opțiune doar pentru puțin peste 2% dintre români, potrivit unui sondaj realizat prin Ivox.