Gabriel Horț a povestit cu amânunte experiența traumatizantă la care au fost supuși românii pe aeroportul din Cancun. Turiștii au fost în permanență batjocoriți și umiliți, li s-a refuzat accesul la tratamente medicale, li s-a servit intenționat mâncare stricată și au fost nevoiți să găsească soluții precum cântantul și bătutul din palme atunci când erau închiși în număr mare într-o încăpere cu un WC care avea doar jumătate de ușă.
Interlopul Rechinu: Autoritățile corupte din Mexic mi-au furat afacerile. Toată stima, El Presidente
Iată relatarea integrală a lui Gabriel Horț.
După toată “nebunia” unei vacante atipice, este de datoria mea sa povestesc pe larg ceea ce am “experimentat”. Am evitat...
Publicată de Gabriel Horţ pe Marţi, 16 februarie 2021
Telefoanele mobile au fost confiscate fără explicații
Pe data de 1 Februarie 2021, la ora locală 16:30, am aterizat în Cancun. Am ajuns printre primii la biroul serviciului vamal, unde eram așteptati de mai multe forțe de pază, care ne întrebau dacă suntem din România, după care ne-au direcționat spre culoarul numărul 1. Odată ajunși acolo, ne-au fost verificate pașapoartele, însă fără a fi întrebați dacă avem documentele justificative de călătorie ( rezervările la hotel și biletul de avion de întoarcere).
EXCLUSIV Generalul Irina Alexe, de la USRPLUS, avansată în grad ilegal de miniștrii Săniuță și Blaga
După această verificare a pașapoartelor, ne-au fost cerute și luate telefoanele mobile și am fost conduși în două camere, din față birourilor de vamă, unde a trebuit să așteptăm, fără să fim informați de ce. Între timp, tot mai mulți români erau direcționați către cele două săli foarte mici, ajungând că într-un spațiu foarte mic, să fim aproximativ 45 de persoane, toți de naționalitate română. După mai bine de o oră sau chiar mai mult, a venit un domn care s-a prezentat că fiind unul din oficialii aeroportului și ne-a transmis că nu am făcut nimic rău, să stăm liniștiti, că este vorba doar de o verificare mai amănunțită. Tot el ne-a transmis că SUA prin FBI, CIA și agenția Antidrog face câteva verificări și că va mai dura puțîn.
Veți fi deportați pentru că așa vrea guvernul mexican
După alte două ore suntem anuntați tot de același oficial al aeroportului că toți românii vom fi “deportați” cu următorul zbor. L-am întrebat care este motivul și răspunsul acestuia a fost “Așa dorește guvernul mexican”. În tot acest timp am cerut apă, le-am spus că dacă nu ne pot ei oferi apă să vorbească cu compania aeriană și să ne aducă. Am fost total ignorați, îmbrânciti și amenințati că vom fi arestați dacă mai comentăm.
„Profesorul m-a luat în brațe și mi-a cerut să îl sărut”
Ținuți sub pază și fără apă
Apă de băut am primit după mai bine de 10 ore, după care a urmat și ceva de mâncare (Am înțeles că mâncarea a fost trimisă de românii stabiliți în Cancun și de către Consulul Onorific la Cancun și chiar de prieteni).
În prima seară petrecută acolo ne-au spus că nu este nici o problemă și că vom pleca cu aceeași zbor, cel cu care am și venit, care decolase de câteva ore. Atunci am înțeles că suntem mințiți și că vom rămâne cel mai sigur în aeroport până la următoarea cursa aeriană, care era programată pentru a doua zi.
FOTO Cozi imense pe aeroportul Otopeni: doar trei angajați DSP verifică actele pasagerilor
Alături de noi erau familii cu copii, oameni în vârsta și chiar oameni care aveau probleme cardiace. Ceilalți români, au fost plasați în “arest” într-o altă sală de așteptare din zona internațională a aeroportului. Eram conduși la toaletă de fiecare dată în grup(3-4-5 persoane) și asistați de minim 2 oameni de pază, uneori chiar și de 3-4 forțe armate.
Le-am explicat celor de la vamă, că este ilegal ceea ce fac, că ne sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, că suntem pe lângă cetățeni români și cetățeni ai UE, însă ne râdeau în față.
O fată și un băiat luați cu forța și înjurați
Să revenim la prima noapte de detenție.
În prima parte a nopții, am stat pe jos și pe scaune, fiind ulterior numărați și renumarati, iar fetelor li se promitea de către cei din aeroport că le vor duce să doarmă în spații încălzite și cu saci de dormit. Câteva persoane au acceptat și au fost trimse într-o cameră de detenție a aeroportului, o camera foarte mică unde erau 9 locuri. Înainte de acest lucru, erau deposedate de toate lucrurile personale, care erau închise în altă parte, într-o altă cameră. Precizez că toți eram închiși cu cheia, în toate spațiile unde eram “cazați”.
Două doamne dintre cele nouă persoane care au acceptat să meargă în acel spațiu “mai uman”, așa cum îl numeau cei din aeroport, au făcut scandal și au fost aduse înapoi alături de noi, în spațiul inițial de detenție. Una dintre doamne suferea de claustofobie, iar tavanul era foarte jos, era foarte rece acolo, și erai obligat să predai și bagajul de mâna, bani, tot ce aveai. Având în vedere că s-au eliberat cele două locuri din această sală, au venit și ne au spus să ne hotărâm și doi dintre noi să plecăm acolo, lucru pe care l-am refuzat. Atunci autoritățile INM ( Institutul Național de Migrație)s-au enervat și au luat cu forța pe sus o fată și un băiat, fata fiind foarte afectată din punct de vedere psihologic de brutalitatea forțelor de ordine și lipsa de empatie. Au tras de ei, i-au înjurat și i-am mai văzut doar când au fost îmbarcați a două zi pentru deportare. Cei de la pază din aeroport, au făcut-o *** pe una din fete și au spus că noi credem că am venit la 5 stele.
Aplauze și cântece pentru confortul celor care foloseau toaleta cu jumătate de ușă
Atunci când le-am solicitat ceva de mâncare, ne-au spus că nu este nicio problemă, au comandat special pentru noi un Chef, care vine special la aeroport să ne gătească…..în continuare aceștia își băteau joc de noi.
Am aflat ulterior că în aceea cameră mai primitoare, toaleta era cu o ușa doar pe jumătate și că atunci când era nevoie că una din persoanele deținute acolo să își facă nevoile fiziologice normale, ca să nu se audă și să nu se simtă prost au “inventat” un joc, ca să îi spun așa. Aplaudau și cântau pe toată durata “situației”.
Cum au reușit să intre pe internet și să anunțe presa din România
În prima noapte, după schimbul turei și înaintarea în oră, ne-am gândit că putem să folosim dacă avem internet, o tabletă pe care o aveam în geanta de mâna. (Precizez că în fiecare cameră de detenție existau două camere de supraveghere). Atunci l-am rugat pe unul din prietenii mei să scrie din geanta de mâna, unei colege din presă, în timp ce noi stăteam de pază și îl acopeream să nu se vadă pe camere. Imediat, m-am gândit că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să postez și pe pagina mea de Facebook. Precizez că până la acest moment, nu am fost lăsați să contactăm ambasada sau părinții, pe cei apropiați din familie.
În următoarea dimineață am reușit să iau legătura cu părinții mei și să le explic situația. Am mai dat câteva detalii colegilor din presă care îmi scriau pe Facebook, iar ceilalți colegi de “detenție” au încercat și ei să își anunțe familiile. Cred că momentul în care am aflat că se știe de noi și toată presă din România deja difuzează situația noastră, acela a fost momentul în care ne-am mai liniștit. În prima noapte, am dormit câte 3-4 persoane pe o saltea și unii dintre noi pe scaune sau pe jos.
Răzbunarea mexicanilor
În ziua următoare, pe data de 2 februarie, undeva de dimineața, o domnișoara colegă de “suferința”, a văzut pe unul dintre monitoarele agenților vamali, un articol din Adevărul, cu noi, iar ei se distrau copios pe seama acestora.
După aproximativ o oră, au venit și ne au luat tableta, și un ceas Smart (ceas care apărea în poză din articol). Am primit între timp mâncare și ne-au spus că vom pleca cu zborul din ziua respectivă. Noi însă, aveam informații că în următorul zbor spre Cancun se află peste 100 de români, însă nimeni din MAE sau cei de la compania aeriană, nu transmitea care este situația de la intrarea în Mexic.
Atât eu cât și colegul meu Alexandru Negrei am cerut să ne cumpărăm bilete pe zborul AirFrance spre Paris, zbor care decola în următoarea oră din Cancun văzând că, cel mai probabil, nu vom avea loc în următoarea cursa spre Frankfurt. Nu am avut voie să ne cumpărăm din banii noștri biletele, astfel că trebuia să plecăm doar cu compania Lufthansa. Aș vrea să mai adaug că pe data de 2 februarie, după amiază, am fost lăsați să ne ne sunăm părinții, și doar o singură persoană era lăsată să sune la Consulatul României. Număr de telefon la care uneori nu răspundea nimeni sau atunci când se răspundea singurul lucru care ni-se spunea era că știu de situațiea noastră și se încearcă rezolvarea ei.
Făceau semne proaspeților sosiți să-și ascundă telefoanele mobile
Înainte de aterizarea cursei cu ceilalți români, am fost puși doi câte doi, toți cei care mai eram în cele două camere din spatele punctelor de control (sălile folosite pentru interviu) și în șir indian am fost “transferați” către o sală de așteptare din spațiul internațional, acolo unde mai erau aproximativ 40 de români, tot din zborul nostru. Autoritățile din aeroport ne au spus că sunt locuri suficiente să plecăm toți, după care ne-au spus că sunt 30 de locuri și posibil încă 20 de locuri. Având alături de noi o domnișoară care lucrează la o companie aeriană, ne-a spus că este puțin probabil ca o cursa să aibă atât de multe locuri disponibile. Ceea ce a fost adevărat. Din grupul nostru, din cei care eram în sala de așteptare, au plecat în acea seară o familie cu doi copii, cărora le am lăsat și o scrisoare să o facă publică, noi ne mai putând comunica în afară și încă o doamnă cu un domn care avea probleme cardiace.... 6 persoane.Din ce am înțeles, erau și alți români din același zbor cu noi care erau cazați și în alte spații din aeroport. Când au aterizat și ceilalți români, pe data de 2 Februarie, au trecut prin fața noastră unde eram închiși și le făceam semn să își ascundă telefoanele mobile. După o oră, ne am dat seama că și ei au fost reținuți, când i-am văzut conduși spre toaletă tot sub pază.
Mâncare stricată, servită intenționat la ora 2.00 noaptea
În cea de-a două seară, după ce speranțele de a ne întoarce în România erau zero, am aflat că următoarele zboruri sunt pe data de 5 Februarie. Atunci am început să cedăm de oboseală, aveam speranța spre minimum de a putea să ne odihnim și să facem un duș, unii dintre noi au început să se certe, unii nu avem saltele, practic eram că într-un scenariu de film, unde cei arestați cedează psihic. Ne-am calmat și am putut să dormim 2 ore. Precizez că în toată acesta situație, am dormit adunat maximum 4 ore de somn. De fiecare dată când ne aduceau de mâncare, o puteam primi doar după ce acceptam să ne facă poze cu mâncarea și apă în mâna. Ne-au pus să semnăm că primim mâncare.
Uneori ne trezeau și strigau, “It’s dinner time!” la ora 2 noaptea, ora locală, ne aduceau și mâncare stricată, care mirosea groaznic. Erau perioade când ziua nu ne aduceau nimic de mâncare sau apă, și erau perioade când ne aduceau din oră în oră, deși le spuneam că nu putem să mâncam atât. Probabil aveau de recuperat la poze, pentru orele în care nu primeam nimic. În a doua a noapte, au venit la noi să ne spună că trebuie să ne mutăm și să părăsim acea sala de așteptare și să ne ducă pe un alt terminal, alături de românii ajunși în acea seară, peste 100 de persoane( au dorit să eliberăm sala din cauza faptului că toți turiștii care aterizau în Cancun se uitau terifiați către noi și ne făceau poze).Am refuzat, spunând că nu dorim să stăm atâția împreuna, că nu dormim să ne infectăm cu Covid .(De precizat că nu am primit măști sau dezinfectat din partea lor). Atunci au trimis armata la intimidare și au stat în față noastră mai bine de 2 ore să ne forțeze să plecăm. Într-un final au cedat și am rămas până la urmă în aceeași încăpere.
WI-FI, pe ascuns, în baie
Am încercat și în acea noapte să stăm prin baie și să prindem o liniuța de semnal WIFI, iar unii dintre noi sunau de pe ceas la serviciul de urgentă 911 din Mexic să ne facă legătura cu cei de la ambasada/consulat. O doamnă de la consulat a părut chiar deranjată de atâtea telefoane, ne-a spus că se știe de noi și că se caută soluții pentru repatriere. În aceeași noapte, undeva pe la ora 4 dimineața a venit o doamna avocat de drepturi și libertăți de exprimare, să ne spună să semnăm un document prin care să dăm în judecată statul mexican și deținerea noastră ilegală acolo, dar dacă semnăm trebuia să rămânem închiși cel puțin 48 de ore sau chiar mai mult, până la soluționarea problemei în instanța din Mexic, lucru pe care l-am refuzat. Doamna avocat nu vorbea engleză, așa că am solicitat un traducător autorizat, care nu a mai venit.
În dimineața următoare, miercuri, 3 Februarie, am fost vizitați pentru prima dată de un oficial român, în persoana domnului Consul Ionuț Vîlcu, care ne-a spus că va intra la negocieri cu cei de la aeroport/vama, dar că șansele noastre de a mai intra în Mexic sunt scăzute și că se caută o soluție împreuna cu compania aeriană. După două ore, același Consul ne-a anunțat că putem să intrăm în Mexic, după ce autoritățile mexicane ne verifică individual pe fiecare în parte. Eu i-am spus că nu aș vrea din motive de securitate să mai intru pe teritoriul mexican, având în vedere că poza mea apărea și la ei că urmare a informărilor primite de la ambasada Mexicului în România și mi-a spus că nu este o problema, însă trebuie să rămân în aceleași condiții până la următorul zbor. Am luat decizia să merg la hotel și să ne decidem ulterior dacă mai rămânem sau nu în Mexic.
Decizie a instanței mexicane, nepusă în aplicare
Domnișoara avocat care a venit în apărarea noastră, am aflat ulterior în cea de a treia zi că avea o decizie a tribunalul din Cancun de eliberare a noastră din cauza faptului că eram ținuți prizonieri ilegal de către cei de la INM, însă aceștia nu au pus în aplicare decizia judecătorului mexican.
Vreau să mai precizez că un tânăr român, reținut cu noi, care suferea de diabet, a solicitat o injecție cu insulină din bagajul de cală, a fost refuzat și i-au adus să își facă injecția în ultima zi, după ce a ajuns consulul în aeroport. Binențeles, după ce i-au făcut și poză aferentă. O experiența degradantă, groaznică, care nu va rămâne nepedepsită.
Chiar dacă a fost o experiența dezolantă, acum privesc lumea cu alți ochi. Am cunoscut români deosebiți în cele 72 de ore petrecute acolo, am fost ajutați de oameni necunoscuți, de prieteni și colegi, iar situația noastră a devenit un Breaking NEWS timp de câteva zile, datorită colegilor din presă. Și va mulțumesc mult pentru asta. Sunteți minunați.
