vineri 23 octombrie
EUR 5.3485 USD 4.7640
Abonează-te
Newsweek România

Premierul Ilie Bolojan: "Am auzit azi, în Parlament, jigniri de cea mai joasă speță și declarații sforăitoare"

Data publicării: 30.09.2026 • 20:55 Data actualizării: 30.09.2026 • 22:16
Prim-ministrul ad-interim, Ilie Bolojan - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Prim-ministrul ad-interim, Ilie Bolojan - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

"Am auzit azi în Parlament jigniri de cea mai joasă speță și declarații sforăitoare", a spus Bolojan, explicând că liderul PSD, "Sorin Grindeanu, a venit cu un vraf de minciuni, la adresa lui Siegfried Mureșan".

Prim-ministrul ad-interim Ilie Bolojan a analizat pe larg situaţia politică actuală, eşecul învestirii Guvernului Mureşan, situaţia fiscal-bugetară şi reformele viitoare.

Într-un lung interviu, şeful Guvernului a explicat foarte multe lucruri tehnice legate de domeniile de activitate ale Executivului, însă a refuzat, cu unele excepţii, cum este cazul liderului PSD, Sorin Grindeanu, să-şi critice colegii din alte partide.

Premierul Ilie Bolojan: "Am auzit azi, în Parlament, jigniri de cea mai joasă speță și declarații sforăitoare"

"Nu mă apuc să dau recomandări președintelui Nicușor Dan, are toate datele pe masă", a spus apoi premierul interimar. "Într-o formulă cinică, cel mai bun premier ar fi Sorin Grindeanu, dar nu merită România să i se întâmple asta", a completat el.

"Am avut o colaborare bună cu USR și UDMR", a afirmat Ilie Bolojan, dar a evitat să spună dacă ar vota sau nu un cabinet condus de Sorin Grindeanu, pentru că "seciziile se iau în baza unor discuții cu colegii noștri".

Citeşte şi: Ilie Bolojan: Programul noului Executiv continuă reformele și pune accent pe modernizarea țării

Se spune că Gruparea Thuma – Veștea din PNL, aşa-zişii "pucişti", ar urma să facă parte dintr-un Cabinet Grindeanu, dar ce face PNL  dacă se întâmplă asta? "Știm ce s-a întâmplat la nominalizarea Veștea, când participanții la operațiune au ieșit prost pentru ei și pentru partid", a explicat şeful Guvernului.

"Am decis că nu mai guvernăm cu PSD. Nu e un calcul electoral, ci o realitate. Mai bine stăm în opoziție. Dar asta nu înseamnă să nu dai un vot de învestitură la un moment dat. Dar asta vom vedea după ce președintele va face nominalizarea", a continuat Ilie Bolojan.

Citeşte şi: România așteaptă verdictul S&P. Bolojan, față în față cu agenția care decide ratingul țării

Dar face plângere la CCR, dacă Nicuşor Dan nu va declanșa alegerile anticipate? "Colegul care a făcut acest anunț a exprimat o opinie personală", a explicat Bolojan.

Anticipatele sunt rele? "E greu de spus care va fi rezultatul anticipatelor", a continuat ambiguu şeful Executivului. Dar a tărăgănat lucrurile şeful statului român?

"Cu siguranță, putea să-l nominalizeze pe Siegfried Mureșan acum 3 luni sau pe dl Grindeanu", a explicat Ilie Bolojan, apoi a conchis: "Sunt optimist în legătură cu evaluarea așteptată pe 2 octombrie, de la Standard & Poor's".

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră