Compania ucraineană Naftogaz, care a descoperit rezerve substanţiale, se află în discuții cu OMV Petrom, pentru găzduirea gazelor din Marea Neagră.
Compania ucraineană Naftogaz, care a descoperit rezerve substanţiale, se află în discuții cu OMV Petrom, pentru găzduirea gazelor din Marea Neagră.
Bulgaria are rezerve de carburanți pentru a acoperi consumul intern timp de 3 luni, în condițiile în care exporturile au fost interzise din octombrie 2025. Oficialii se așteaptă ca prețurile să ajungă la 1,36 euro/l la benzină și 1,45 euro/l la motorină.
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut la 31 martie la 61,993 miliarde euro, faţă de 62,593 miliarde euro la 28 februarie 2025.
Prim-ministru Marcel Ciolacu râde de George Simion, liderul AUR, iniţiator al moţiunii de cenzură. "Ești rezerva lui Călin Georgescu", spune Ciolacu.
Surplusul de gaze al UE moştenit de iarna trecută a fost aproape eliminat prin reducerea vitezei de umplere a rezervoarelor în 2024. Gazele „noi”, stocate anul acesta, sunt însă mult mai scumpe, ceea ce va crește factura la iarnă considerabil.
Un număr tot mai mare de ţări îşi repatriază rezervele de aur ca protecţie faţă de sancţiunile impuse Rusiei de Occident, potrivit unui sondaj Invesco în rândul băncilor centrale şi al fondurilor suverane.
România U20 a pierdut la limită, scor 0-1, în fața Germaniei U20, într-un meci jucat pe stadionul echipei UTA. La final, germanii și-au făcut curat în jurul băncii de rezerve. Românii au lăsat o mizerie de nedescris.
Executivul a aprobat scoaterea unor produse din rezervele de stat pentru a fi distribuite populaţiei refugiate din Ucraina - construcţii uşoare din elemente modulate, elemente de cazarmament, produse alimentare de bază, conserve, pături, în valoare de 190.626 lei, fără TVA.