Numărul militarilor ucraineni şi ruşi ucişi sau răniţi de la începerea războiului din Ucraina în februarie 2022 se apropie de 500.000, a informat vineri cotidianul New York Times, citând oficiali americani sub rezerva anonimatului.
Numărul militarilor ucraineni şi ruşi ucişi sau răniţi de la începerea războiului din Ucraina în februarie 2022 se apropie de 500.000, a informat vineri cotidianul New York Times, citând oficiali americani sub rezerva anonimatului.
Gazele naturale sunt utilizate drept armă împotriva Europei de către președintele rus Vladimir Putin. Dar, cum Comisia Europeană a anunțat că rezervoarele de gaze din UE sunt deja pline în proporţie de 90% pentru iarna 2023-2024, puterea „robinetului” lui Putin scade drastic.
Ucraina nu va putea îndeplini cele şapte criterii în vederea deschiderii unor negocieri de aderare la UE până în octombrie, recunoaşte vicepremierul Olga Stefanişîna, adjuncta ministrului însărcinat cu Integrarea Europeană şi Euroatlantică.
Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba preconizează o luptă ”pe termen lung” în vederea ”renaşterii” relaţiilor Kievului cu Africa şi reducerea ”imperiului” Moscovei pe acest continent, bazată, în opinia sa, pe ”coerciţie, corupţie şi frică”, într-un interviu acordat AFP.
Ambasada Ucrainei în România face apel la cetăţeni să nu filmeze şi să nu disemineze pe reţelele de socializare şi în mass-media filmuleţe privind dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene.
Bombardamentele ruseşti asupra infrastructurilor portuare ucrainene constituie un atac împotriva "securităţii alimentare mondiale", a declarat miercuri seară preşedintele ucrainean Zelenski.
Ucraina ar putea fi nevoită să renunţe la o parte din teritoriul ocupat în prezent de Rusia dacă doreşte să adere la NATO, potrivit unui înalt oficial al alianţei.
SUA întărâtă Turcia: Reiau războiul împotriva ISIS în Siria și înarmează forțele kurde pentru luptă. Armata americană a trimis un convoi de întărire format din aproape 50 de vehicule către bazele din provincia Deir ez-Zor din estul Siriei.