Sorin Paul Stănescu, nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, este bine conectat sanitar-veterinar.
Sorin Paul Stănescu, nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, este bine conectat sanitar-veterinar.
Oamenii lui Liviu Dragnea și-au anunțat public intenția de a-l schimba pe Mugur Isărescu de la conducerea Băncii Naționale a României.
Augustin Lazăr a anunțat, luni, că își depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general.
Cum s-au desfășurat dezbaterile din plenul Senatului, în ședința în care cele două inițiative privind parteneriatul civil au fost respinse de aleși
După stadionul de la Turnu Măgurele, construit pentru echipa de fotbal controlată de băiatul lui Liviu Dragnea, și Slatina, condusă de Darius Vâlcov timp de opt ani, va avea un stadion de circa 19 milioane de euro, scrie Gazeta Sporturilor.
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că șeful partidului, Liviu Dragnea, ar avea hernie de disc, iar echipa de medici nu s-ar fi pus de acord în privința tratamentului.
Președintele Klaus Iohannis a fost prezent sâmbătă, la Romexpo, la Summitului liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European, ocazie cu care a criticat din nou guvernarea PSD.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a fost întâmpinat cu huiduieli și vuvuzele la Târgoviște, unde a participat la reuniunea în care Rovana Plumb, ministrul Dezvoltării, a fost aleasă președintă a PSD Dâmbovița, în locul lui Adrian Țuțuianu.