„Observăm că unele partide politice de la noi, și mă refer în primul rând la PSD, au îmbrăcat haina falsului patriotism, al naționalismului de fațadă și, folosindu-se de o retorică anti-europeană, încearcă să câștige capital electoral inducând oamenilor teama și lipsa de încredere în proiectul și valorile Uniunii. Este modul pesedist cinic și iresponsabil de a face politică”, a declarat Klaus Iohannis, la reuiunea găzduită de Partidul Național Liberal.
Șeful statului a precizat că dovada maximei ipocrizii este să negi chiar principiile pe baza cărora a fost întemeiată Uniunea Europeană, să ataci instituțiile europene care îți critică derapajele antidemocratice și, în același timp, să ceri votul oamenilor pentru a trimite reprezentanții partidului tău să facă parte tocmai din aceste instituții.
Acesta s-a referit la declarațiile repetate, anti-UE, ale coaliției PSD-ALDE
Klaus Iohannis a subliniat că alegerile europarlamentare sunt mult mai importante decât este percepția generală, printre români. „Din păcate, aceste alegeri sunt percepute adesea ca fiind mai puțin relevante pentru impactul pe care îl au în viața de zi cu zi a oamenilor.
Este o evaluare complet eronată, pentru că uneori, din cauza formei adesea excesiv de birocratice în care lucrează instituțiile europene, omitem esențialul: oamenii sunt cei care se află în centrul construcției europene, iar instituțiile au misiunea de a fi în slujba oamenilor.
Din această perspectivă, a modului în care cei care merg să ne reprezinte la Bruxelles sau Strasbourg reușesc să asigure un nivel de trai crescut, o viață sigură și prosperă pentru toți cetățenii europeni, scrutinul din 26 mai capătă o importanță deosebită”, a precizat președintele României.
Prin urmare, Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să iasă la vot. „Votul este, în definitiv, cea mai bună formă de răspuns și sancțiune la discursul populist, eurosceptic și demagogic care a devenit virulent în ultima vreme și în Europa, dar și în România”, a afirmat acesta, la summitul PPE.
Orban: Pe noi Webber chiar ne ascultă
Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost ironic la adresa partidului condus de Liviu Dragnea. „Diferența dintre PNL și PSD este că Manfred Weber, candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, chiar dacă nu are casca pe ureche, să știți că are un mic difuzor în ureche și chiar ascultă ce vorbesc reprezentanții PNL, spre deosebire de Timmermans, care nici măcar nu a catadicsit să asculte ceea ce a spus Dragnea la congresul socialiștilor”, a afirmat Ludovic Orban.
Acesta a susținut, în cadrul summitului popularilor europeni, de la București, că liberalii trebuie să le spună oamenilor adevărul despre ticăloșiile pe care le fac guvernanții. „PSD cu o mână a dat și cu două a luat. Avem primari care sunt campioni la atragerea fondurilor europene și primari care nu mai dau ajutoare sociale. În Bucureștiul condus de PSD, parcările se fac și acum cu parcagii și bilete în timp ce în orașele conduse de primarii liberali se fac cu telefonul mobil”, a afirmat liderul liberal.
PSD este împotriva valorilor europene
„Socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor. Romania este unul dintre cele mai bine exemple. Vedem dezastrul pe care îl provoacă pseudo-guvernul socialist și ce înseamnă atacurile la persoană.
Suntem îngrijorați pentru România. PSD este împotriva valorilor europene. România nu poate ceda în fața capcanelor socialismului. Din fericire există speranță. Klaus Iohannis este cel mai bun președinte pe care l-a avut România”, a declarat și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz-White.
Michael Schneider, președintele Comitetului regiunilor din PPE, a declarat, la rândul său, că românii au făcut progrese importante după aderarea la Uniunea Europeană. Dar dezvoltarea este împiedicată de incompetența conducerii țării, de birocrație și lipsa de disponibilitate spre alocarea de la buget a mai multor resurse către regiuni.
„UE este partenerul vostru”, a precizat Michael Schneider.