Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au percheziţionat sediul unei clinici medicale din Capitală, acuzată că trafic de organe, respectiv introducerea în România a aproximativ 300 de cornee folosite la transplant.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au percheziţionat sediul unei clinici medicale din Capitală, acuzată că trafic de organe, respectiv introducerea în România a aproximativ 300 de cornee folosite la transplant.
Guvernul urmează să aprobe proiectele de lege ale Justiţiei, respectiv proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară şi proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, a anunțat că procurorii au început clasarea plângerii PSD privind fraudarea voturilor de la alegerile locale din S1 din 2020.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la o grupare suspectată că a adus în ţară, din Spania, peste 2,7 kilograme de canabis. Drogurile urmau să fie vândute în Capitală. Două persoane au fost duse la audieri.
Procurorii anticorupţie au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru fostul preşedinte (prorus) al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi cumnatul său, Petru Merineanu, ambii reţinuţi cu o zi în urmă.
Gheorghe Dulcea şi Silviu Constantin, foşti directori din Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, după ce ar fi aprobat ilegal plata a peste 55 de milioane de lei.
Continuă plecările de la Secţia specială după desfiinţare. Procuroarea intrată în conflict cu Kovesi, Mihaiela Iorga Moraru, a fost detaşată la Parchetul General.
În instanță, când primarul Iașiului a scăpat de controlul judiciar, avocații lui Chirica au susținut că acestuia i-au fost încălcate drepturile, iar procurorii au arătat că există riscul ca edilul să șteargă probe, scrie Ziarul de Iași.