55 de judecători și procurori vor sta în închisoare ca să vadă cum sunt condițiile după gratii

Ministrul belgian al Justiției, Vincent Van Quickenborne, a anunțat că 55 de judecători și procurori voluntari își petrec weekend-ul într-o închisoare din țară, pentru a vedea direct cum este viața unui deținut.
Timp de două zile, magistrații vor experimenta aceleași condiții precum pușcăriașii. Ministrul a precizat că scopul acestei acțiuni este de a-i ajuta pe judecători și procurori să ia decizii și să pronunțe sentințe în cunoștință de cauză.
Citește și: Amenzi în valoare totală de 127.820 de lei pentru vânătoare ilegală. S-a confiscat 1.460 kg de carne
Închisoarea din Haren în care au fost „încarcerați” este o unitate nouă, care se va deschide oficial în septembrie, cu 1.190 de locuri. Magistrații vor fi tratați ca orice deținut, însă: nu vor putea să își folosească telefoanele mobile, dar vor putea primi în vizită membri din familie, potrivie EBihoreanul.
Citește și: Vântul puternic a dărâmat peste 20 de copaci. Pompierii recomandă să stăm în casă cu geamul închis