Preşedintele chinez Xi Jinping va susţine un discurs pentru pace la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse împotriva Ucrainei.
Preşedintele chinez Xi Jinping va susţine un discurs pentru pace la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse împotriva Ucrainei.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful diplomaţiei chineze Wang Yi şi-au exprimat miercuri, în cadrul unei întâlniri la Paris,"acelaşi obiectiv de a contribui la pacea" în Ucraina "cu respectarea dreptului internaţional".
Fostul general NATO Hans-Lothar Domröse a identificat circumstanțele în care, în opinia sa, Rusia și Ucraina vor accepta un armistițiu și vor începe negocierile pentru a pune capăt războiului lor, care se apropie de un a de zile.
La 1 ianuarie este marcată Ziua Mondială a Păcii. Această zi a fost instituită de Biserica Romano-Catolică pentru întărirea ideii de pace universală, potrivit www.usccb.org.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Rusia este gata să se așeze la masa negocierilor cu Ucraina, dar înainte Kievul trebuie să recunoască oficial anexarea ilegală a teritoriilor.
Conflictul din Ucraina se poate încheia în orice moment dacă Kievul dă dovadă de voință politică și acceptă pacea rusească prin cedarea și recunoașterea în fața lumii a teritoriilor anexate, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața presei.
Scrisoarea survine în contextul în care tensiunile s-au amplificat în Peninsula Coreeană, după o serie record de teste cu rachete ale Phenianului şi în contextul în care Coreea de Sud, SUA şi Japonia şi-au consolidat cooperarea militară.
Occidentul ar putea fi un „element de ghidare și întărire” pentru Kiev în orice negocieri cu Moscova privind războiul din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.