Niciun reprezentant al guvernului taliban din Afganistan și al puciștilor din Myanmar nu s-au adresat Adunării Generale ONU anuale de la New York din cauza „solicitărilor rivale”.
Niciun reprezentant al guvernului taliban din Afganistan și al puciștilor din Myanmar nu s-au adresat Adunării Generale ONU anuale de la New York din cauza „solicitărilor rivale”.
Umanitatea este la un pas de anihilare nucleară, amenințarea atingând cel mai înalt punct de tensiune din ultimii patruzeci de ani, a avertizat șeful ONU, Antonio Guterres.
Șeful guvernului britanic a adus o notă de umor în discursul său, în care s-a referit la energia verde.
Colaborarea internaţională este esenţială în combaterea schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii, a transmis preşedintele Klaus Iohannis în cadrul evenimentului "Acţiune transformatoare pentru natură şi oameni", organizat în marja Adunării Generale a ONU.
Președintele SUA, Joe Biden, laudă Republica Moldova în primul său discurs la ONU: el a menționat această țară ca un exemplu de democrație, în lupta ei împotriva corupției.
Președintele României e invitat de omologul său american, Joe Biden, la Summitul Global pentru coordonarea răspunsului în contextul noului coronavirus.
Secretarul general adjunct al ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare Martin Griffiths speră să poată trimită în curând ajutor umanitar pe cale rutieră în Afganistan şi a anunţat că un nou oficial ONU de rang înalt este aşteptat în curând în această ţară, relatează AFP.
Talibanii s-au angajat duminică să garanteze securitatea echipelor de ajutor umanitar şi accesul ajutorului în Afganistan în cadrul unei întâlniri cu responsabilul ONU pentru probleme umanitare.