Avionul, de tip Cessna 182, a intrat în zona TFR (restricționată temporar pentru zboruri) marți, în jurul orei locale 14 (ora 21 la București), a comunicat Agenția federală pentru aviație din SUA, FAA.
Aparatul a fost interceptat de un avion militar F16 și condus în afara zonei restricționate fără incidente, conform unei declarații a NORAD, Comandamentul nord-american pentru apărare aero-spațială.
Citește și: Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală a depășit 50% în București. În 40% din județe, e peste 30%
Avionul Cessna aparținea Academiei Militare West Point.
FlightAware, un site web de monitorizare a zborurilor, arată cum aeronava a zburat de-a lungul râului Hudson câteva sute de metri la o viteză de circa 200 de kilometri pe oră și apoi s-a întors brusc spre nord, la momentul interceptării de către avionul militar.
Citește și: Cum au furat Burtea, Bibi și Părăuță 250.000 de euro și au fost prinși când îi spărgeau la mare
Interdicția de zbor în spațiul aerian al New York-ului a fost ridicată marți, la circa două ore după incident.