Cum era la Șantierul Naval Tulcea în `70-`80? Spune Securitatea: Lipsă materiale și WC, alcool, dezorganizare
Situația de la Șantierul Naval Tulcea la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 nu era „pe roze” cum spunea propaganda și le place să creadă nostalgicilor comunismului. Rapoarte ale Securității indică, de pildă, lipsă de materiale și WC-uri, alcool, dezorganizare cruntă.
La începutul anilor 1970, planurile statului român de dezvoltare în domeniul sectorului de pescuit economic, respectiv crearea unei flote de pescuit oceanic, făceau necesară înfiinţarea unui şantier naval care să asigure logistic atât construcţia cât şi reparaţiile unor nave dedicate unei asemenea activităţi.
Pentru realizarea unei astfel de investiţii a fost ales oraşul Tulcea, datorită aşezării sale strategice la gurile Dunării.
Investiția în Șantierul Naval Tulcea a fost aprobată în septembrie 1974, unitatea de producție fiind planificată să fie finalizată în 1980.
Și, oarecum, a fost. Dar, conform unor note informative ale Securității publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS, Șantierul Naval Tulcea a fost făcut potrivit zicalei româneşti „e păcat sa pui şurub acolo unde poţi lega cu sârmă”.
Citește și: Câți angajați avea Securitatea lui Ceaușescu? Cifrele aparatului care controla România
Cum era la Șantierul Naval Tulcea în `70-`80? Spune Securitatea: Lipsă materiale și WC, alcool, dezorganizare
Concret, în septembrie 1974, au fost aprobaţi principalii indicatori economici al investiţiei numite „Şantierul Naval Tulcea” (SNT), a cărui deschidere era anunţată pentru luna februarie 1975.
Antrepriza era plasată în subordinea Centralei Industriale navale Galaţi, parte a Ministerului Industriei Constructoare de Maşini, iar unitatea de producţie era prevăzută pentru finalizare în cursul anului 1980.
Coordonarea proiectului general era asigurată de Institutul de proiectări de întreprinderi constructoare de maşini Bucureşti.
În martie 1975, pentru o eficienţă sporită, autorităţile au decis, prin hotărâre de guvern, ca realizarea investiţiei să fie coordonată de Ministerul Apărării Naţionale prin intermediul unui comandament operativ condus de Gen. Col. Ionel Vasile, adjunct al ministrului, cu participarea altor factori de răspundere din diverse ministere.
Forţa de muncă necesară (lucrătorii cu pregătire superioară plus muncitorii specialişti) urma să fie transferată de la Şantierele navale din Galaţi şi Brăila în timp ce muncitorii propriu-zişi urmau a fi recrutaţi din zonă şi şcolarizaţi, calificaţi la locul de muncă. În cadrul acestui proiect de şcolarizare au fost prevăzute deplasări în Germania Democrată, pentru instruirea unor ingineri şi subingineri.
Lucrările pentru SNT au fost executate de Grupul de şantiere construcţii industriale Tulcea, pentru partea de uscat a investiţiei şi Şantierul hidrotehnic Tulcea, componentă a G.S.L.H. Galaţi, pentru lucrările hidrotehnice.
Lucrările la Șantierul Naval Tulcea, supravegheate de Securitate
Securitatea urma să-şi aducă aportul la „bunul mers” al lucrurilor prin cunoaşterea tuturor faptelor şi fenomenelor care ar fi împiedicat buna desfăşurare a derulării investiţiei, ori a unor eventuale prejudicii aduse avutului obştesc. Astfel, urma să deschidă un dosar de obiectiv, coordonat de Serv. 2 – contrainformaţii economice din I.J. Securitate Tulcea, prin care să fie supravegheate lucrările.
Dar drumul de la un plan la executarea lui este lung şi anevoios. La fel ca multe alte proiecte din epocă, şi acest şantier s-a confruntat cu diverse aspecte negative care au făcut ca mai toate dezideratele iniţiale să alunece în stări neproductive pentru economia naţională. Lipsa de implicare din partea factorilor de decizie, atât locali cât şi naţionali, lipsa de profesionalism, proasta organizare, în general, a lucrărilor, a făcut ca această investiţie sa nu-şi atingă scopurile propuse iniţial. În continuare vom prezenta documente care descriu episoade puţin sau deloc cunoscute din evoluţia acestei importante întreprinderi naţionale.
Situația reală de la Șantierul Naval Tulcea în 1978
În martie 1978, conform unei note informative (ACNSAS, D 9963, f. 149), când investiţia era, teoretic, în mare parte realizată şi se presupunea că lucrările ajunseseră la un grad avansat de implementare, realitatea venea să contrazică toate planurile.
Conform zicalei româneşti „e păcat sa pui şurub acolo unde poţi lega cu sârmă", la Şantierul naval Tulcea se dorea construcţia de nave maritime, destinate flotei de pescuit oceanic dar lipseau ciocane, raşchete, role de vopsit, vopseluri etc…
Instalaţia electrică a şantierului nu făcea faţă la unele agregate mai puternice, existând pericolul declanşării unor incendii.
Lipsa vestiarelor, a grupurilor sanitare (spălătoare, WC-uri etc. ) făcea, de asemenea, parte din trista realitate.
În octombrie 1978, o altă notă informativă (ACNSAS, D 9963, f. 171), punea pe tapet probleme grave de organizare a muncii în cadrul şantierului şi, totodată, de „educare a tinerei generaţii prin muncă”, aşa cum îşi propuse Partidul.
Muncitorii, majoritatea oameni tineri, nu erau prea implicaţi în procesul de producţie. Se sustrăgeau de la activităţile profesionale, consumau alcool şi practicau jocuri de noroc – toate acestea în timpul programului.
Maiştrii, cei desemnaţi pentru instruirea şi supravegherea lor, preferau să ignore actele de indisciplină. La fel şi faptul că unii muncitori erau folosiţi pentru rezolvarea unor probleme personale ale persoanelor cu funcţii de conducere.
„Reparaţiile la nave nu se execută corespunzător şi în termenele stabilite”
Concluzia venea ca o ghilotină peste „realizările măreţe”: „reparaţiile la nave nu se execută corespunzător şi în termenele stabilite.”
Ofiţerul de securitate responsabil de obiectiv şi superiorul său şi-au asumat sarcina să informeze conducerea şantierului.
De asemenea, trebuiau să urmărească dacă se iau măsuri pentru remedierea situaţiei şi pentru informarea organelor de miliţie cu atribuţiuni pe această linie.
Situația reală de la Șantierul Naval Tulcea în 1979: Pericolului inhalării de gaze toxice
În februarie 1979, instruirea elevilor de liceu care desfăşurau orele de practică în cadrul şantierului era lăsată la voia întâmplării. Viitorii angajaţi ai şantierului erau abandonaţi prin diverse hale industriale – improprii desfăşurării unor lecţii, fără a li se arăta sau explica ceva.
Mai mult, erau supuşi pericolului inhalării de gaze toxice rezultate în urma diverselor activităţi industriale. Indiferenţa şi lipsa de răspundere din partea conducerii şantierului era adevărata literă de lege. Conducerea întreprinderii chiar a afirmat în dese rânduri că „nu mai vor sa vadă picior de elev”. (ACNSAS, D 9963, f. 172, vezi mai jos )
La sfârşitul anului 1979, şeful inspectoratului judeţean de Securitate Tulcea se hotărăşte să îl informeze pe primul secretar PCR al judeţului despre o seamă de situaţii necorespunzătoare din cadrul şantierului, care ameninţau să genereze evenimente negative, capabile să ameninţe desfăşurarea activităţii pe mai departe.
Suplimentar, pentru a pune presiune pe cei responsabili, a fost informată şi presa, respectiv ziarul „Delta”.
Acest demers nu era unul uzual în practica de zi cu zi a colaborării instituţionale. El seamănă cu un gest disperat, făcut în urma ignorării de către conducerea întreprinderii a realităţilor din teren şi a mai multor sesizări rămase fără măsuri concrete de îndreptare a lucrurilor.
Astfel, organizarea şantierului, depozitarea materialelor erau făcute complet defectuos, existând pericolul blocării liniei ferate de aprovizionare a şantierului sau de producere a unor accidente mortale. Fabrica de oxigen, obiectiv cu grad ridicat de pericol, era lăsată fără pază, cu acces neîngrădit pentru oricine ar fi dorit să intre. (D 9963, f. 209).
Dezorganizare dusă la rang de artă
Chiar şi atunci când se reuşea finalizarea unei comenzi, dezorganizarea completă, dusă la rangul de artă, făcea ca pericolele eşecului să planeze asupra situaţiei.
Un exemplu este lansarea la apă a navei „Putna”, în martie 1980. Şantierul naval a înştiinţat beneficiarul (Întreprinderea de Pescuit Oceanic - IPO) despre această operaţiune.
IPO trebuia să trimită specialişti, ofiţeri cu experienţă pentru preluarea navei. Lipsa de implicare şi dezinteresul au făcut ca lansarea să se desfăşoare cu peripeţii, existând momente în care s-a evitat la limită deteriorarea navei sau a unor instalaţii portuare implicate în lansarea navelor la apă. (ACNSAS, D 9963, f. 111).
Episoade de acest fel erau omniprezente pe şantierele sau în cadrul fabricilor şi uzinelor din România Socialistă. Propaganda şi factorii politici cosmetizau permanent realitatea, însă în spatele realizărilor declarate se ascundeau disfuncţionalităţi şi pierderi uriaşe.
Notă a Securității care arată situația de la Șantierul Naval Tulcea la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980
„Insp. Jud. Tulcea
Lt. Ciuprescu Tudorel
Rez. „Haralambie”/Mihaela
Nr. 0097/ 006/ 15.02.79
Notă informativă privind unele aspecte ale practicii şcolare
În ultima perioadă de timp se constată o delăsare din partea conducerii Șantierului Naval în ce privește organizarea practicii școlare a elevilor.
În acest sens menționez că la atelierul de strungărie din incinta halei de dezarmare s-au produs mai multe fenomene ce au împiedicat desfășurarea practicii elevilor, astfel s-a introdus un motor al cărui loc putea fi găsit și în hala propriu zisă, motor al cărui zgomot face imposibilă predarea unei teme. Un alt exemplu este că în ziua de 14-02-1979 începând cu orele 9:00 în imediata apropiere a atelierului s-au ars niște țevi a cărui (sic!) fum în afară că a împiedicat vizibilitatea în lucrările de aşchiere și inhalarea gazelor respective de către elevi.
Deși aceste aspecte au fost aduse la cunoștința șefului de atelier maistru [...], acesta a tratat cu indiferență practic neluând nici o măsură.
Indiferență și chiar spus lipsă de răspundere manifestă și conducerea Șantierului Naval în pregătirea viitoarelor cadre. De menționat este faptul că atât inginerul șef cât și șeful de personal au afirmat în dese rânduri că nu doresc să vadă în față picior de elev.
Nici în prezent față de alte Grupuri Școlare de la mari întreprinderi care au plan de producție, nu s-a stabilit planul de executat de către S.N. Tulcea, deși în mare se cunoaște că liceul va trebui să realizeze 1.200.000 lei.
Nu cunosc cine se face răspunzător, cert este faptul că echipamentul de protecție lipsește de la elevi.
15-02-1979
Haralambie.
N.O. Aspectele semnalate vor fi discutate cu conducerea Liceului naval și a Șantierului naval, pentru luarea unor măsuri concrete de îmbunătățire a practicii elevilor.
A fost instruit a semnala și alte deficiențe din activitatea liceului, precum și cu sarcini în DUI „AURORA”.
25.02.79
Aspectele au fost discutate cu cond. S.N.T. și s-au luat măsuri de îmbunătățire a situației”.
