Altă nenorocire în Afganistan: seceta. ONU face apel la donatori

DE Alexandru Pop | 28.08.2021 - 11:48
Altă nenorocire în Afganistan: seceta. ONU face apel la donatori/FOTO: outlookafghanistan.net

ONU a lansat sâmbătă un apel urgent către donatori pentru a-i ajuta pe agricultorii afgani să lupte împotriva secetei care ameninţă mijloacele de subzistenţă a şapte milioane de persoane, informează AFP.

SHARE

Seceta, pandemia de COVID-19 şi deplasarea unor populaţii provocată de ofensiva talibanilor, care au preluat controlul asupra ţării, "au lovit dur comunităţile rurale din Afganistan, în special pe cultivatori şi crescătorii de animale", atrage atenţia într-un comunicat Agenţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Citește și: Generalul libian rebel Haftar și-a unit forțele cu cele guvernamentale să apere rețeaua de apă

Nu mai puţin de 14 milioane de afgani, dintre care două milioane de copii, suferă în prezent de insecuritate alimentară acută, ceea ce înseamnă un afgan din trei. Trei milioane de animale sunt ameninţate.

"Dacă nu le oferim asistenţă persoanelor cel mai puternic afectate de seceta severă, multe dintre ele vor trebui să îşi abandoneze gospodăriile şi vor fi strămutate", a atras atenţia directorul general al FAO, Qu Dongyu. "Aceasta riscă să agraveze insecuritatea alimentară şi ameninţă şi mai mult stabilitatea Afganistanului", a adăugat el.

FAO cere 18 milioane de dolari (circa 15 milioane de euro) pentru a finanţa achiziţia de seminţe de grâu până la însămânţările din septembrie, de care depind 250.000 de cultivatori şi familiile lor, adică 1,5 milioane de persoane, în contextul în care randamentul recoltelor actuale ar urma să fie cu 20% mai mic decât cel din 2020.

Citește și: VIDEO 40 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, 90% finalizați. Pe 60 km, lucrările nu au început

Programul Alimentar Mondial (PAM) estima la mijlocul lunii august că are nevoie de 234 de milioane de dolari până la sfârşitul anului pentru a asigura ajutor pentru populaţiile vulnerabile din Afganistan, potrivit Agerpres.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te