Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere, transmite dpa.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere, transmite dpa.
Autoritatea penitenciarelor din Federația Rusă a confirmat că Navalnîi a fost arestat. Navalnîi a criticat autoritățile pentru redirecționarea zborului și a spus că au ”pus oamenii în pericol”. El și-a cerut scuze celorlalți pasageri și a spus că nu îi este teamă de arest.
Fost director executiv al Inter RAO, Carina Țurcan a fost condamnată marți de Tribunalul din Moscova la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Moldovei, a anunțat avocatul său, Ivan Pavlov.
Raluca Turcan este noul ministru al Muncii, deși activitatea ei parlamentară ar fi recomandat-o pentru ministerul Educației. În CV-ul de la Camera Deputaților se scrie că, în 1999, Raluca Turcan a terminat (sau început) un master în comunicare la SNSPA București.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-ar fi construit un birou identic cu cel de la Moscova în stațiunea Soci de pe malul Mării Negre, pentru a da impresia la TV că se află în Capitală.
Președintele în exercițiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, pleacă, din nou, la Moscova, doar că de data aceasta nu în calitate de șef al statului, scrie deschide.md. Dodon va pleca în capitala Rusiei în data de 24 decembrie, chiar după ceremonia de învestire a Maiei Sandu.
Potrivit unor documente oficiale, Moscova intenționează să urmărească „loialitatea” rezidenților ei cu noi profiluri digitale similare cu sistemul de credit social din China, relatează Moscow Times.
Președintelui Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că serul se află încă în proces de testare, a explicat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului.