Parchetul de la Moscova susține comutarea pedepsei cu suspendare a lui Navalnîi în una cu executare

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.02.2021 - 09:53
Foto: npr.org

Parchetul rus a anunţat luni că susţine cererea Administraţiei penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendare împotriva opozantului Aleksei Navalnîi într-o pedeapsă cu executare, transmite Reuters.

SHARE

Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, peste 5.300 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de susţinere pentru Aleksei Navalnîi desfăşurate duminică în Rusia.

Navalnîi urmează să compară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie. Potrivit avocatei sale, opozantul riscă ''în jur de 2 ani şi jumătate'' de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014.

Majoritatea colaboratorilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te