Poliţia rusă şi-a înteţit anchetele şi percheziţiile ce îi vizează pe Navalnîi și colaboratorii săi

DE Alexandru Pop | 27.01.2021 - 19:17
Forțe de ordine ruse/FOTO: Facebook
Forțe de ordine ruse/FOTO: Facebook

Anunţul a fost făcut miercuri de echipa lui Navalnîi, cu câteva zile înainte de noi manifestaţii împotriva puterii ruse, informează AFP. "Nu-l lasă pe avocatul meu să vină, mi-au spart uşa", a strigat către presă Iulia Navalnaia de la fereastra apartamentul său moscovit.

SHARE

O percheziţie era în curs şi în birourile organizaţiei lui Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupţiei, a anunţat pe Twitter una dintre apropiatele opozantului, Liubov Sobol.

Potrivit directorului acestei organizaţii, Ivan Jdanov, o a treia percheziţie a vizat un alt apartament al opozantului, unde se află fratele său.

Aceste raiduri intervin în cadrul unei anchete a Ministerului de Interne pentru încălcarea "normelor sanitare" în vigoare din cauza epidemiei de coronavirus, după manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în Rusia la apelul echipei lui Navalnîi.

Anchetele în legătură cu manifestaţiile de sâmbătă se înmulţesc în condiţiile în care susţinătorii lui Navalnîi, luptător anticorupţie şi critic vehement al Kremlinului, au anunţat organizarea de noi manifestaţii, duminică.

Astfel, Comitetul de anchetă rus a anunţat miercuri că au fost declanşate în jur de 20 de anchete în legătură cu manifestaţiile, în mod concret pentru îndemnuri la revolte, pentru huliganism, violenţe la adresa poliţiştilor sau pentru incitare a minorilor la comiterea de acţiuni ilegale.

Luni, Ministerul de Interne rus a deschis o anchetă pentru blocarea unei căi de transport, la Vladivostok (Extremul Orient rus), după ce manifestanţi au blocat circulaţia. 

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în circa o sută de oraşe ale Rusiei, la apelul lui Navalnîi. Aceste manifestaţii neautorizate s-au soldat cu aproape 3.900 de arestări.

Aleksei Navalnîi a acuzat Serviciul Federal de Securitate (FSB) că l-a otrăvit la sfârşitul lui august cu un agent neurotoxic, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, acuzaţii respinse de Kremlin.

După o convalescenţă de cinci luni în Germania, opozantul s-a întors la 17 ianuarie în Rusia, unde a fost imediat arestat chiar la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo în cadrul uneia dintre numeroasele proceduri judiciare care îl vizează, arată Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te