Într- acțiune desfășurată în toată țara inspectorii Ministerului Muncii au verificat 576 de benzinării, au aplicat amenzi în valoare de 383.000 lei și au descoprit două cazuri de muncă la negru.
Într- acțiune desfășurată în toată țara inspectorii Ministerului Muncii au verificat 576 de benzinării, au aplicat amenzi în valoare de 383.000 lei și au descoprit două cazuri de muncă la negru.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, referindu-se la pensiile de serviciu, că fiecare minister de resort trebuie să facă propunerile necesare, în vederea reformei.
O tânără cu dizabilități, instituționalizată într-un centru din județul Vâlcea, a fost ținută timp de patru luni cu piciorul rupt în centru, fără să fie dusă la spital, acuză CRJ. În replică, DGASPC Vâlcea susține că „beneficiara” este bine.
Ministerul Muncii este vizat de controalele celor de la Finanțe, privind respectarea investițiile din fonduri publice.
Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Pentru a-şi păstra ajutorul social, beneficiarii vor fi obligaţi să se prezinte, din 6 în 6 luni, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru a li se aplica măsuri de activare pe piaţa muncii, potrivit prevederilor unui proiect de ordonanţă de urgenţă al MMPS.
Un ordin al ministerului Muncii obligă angajatorii să își informeze noii salariații cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II).
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că 94% din serviciile publice de asistenţă socială nu au niciun angajat pentru sprijinirea persoanelor vârstnice iar 72%, nici măcar evidența bătrânilor.