”Ieri, din păcate, a avut loc un accident tragic la CEO. Şi-au pierdut viaţa trei muncitori în cariera de la Jilţ. Doresc să transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune familiilor celor trei muncitori şi desigur celor care au fost răniţi”, a declaratr premierul Nicolae Ciucă.
Acesta a anunţat că a cerut verificări, imediat după producerea accidentului.
”Atât Ministerul Energiei, cât şi Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, vor continua activitatea de verificare şi cercetare a cauzelor producerii accidentului şi, până la şedinţa de săptămâna viitoare, îmi veţi prezenta primele date şi concluzii, cu măsuri concrete, măsuri atât împotriva celor care se fac vinovaţi de producerea accidentului, cât şi măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilorde muncă în Complexul Energetic Oltenia”, a mai transmis premierul, conform News.ro.
Trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.
citeşte şi: VIDEO Tragedie: Zeci de mineri blocați în subteran după o explozie la o mină de cărbune
Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.
După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.