Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, din cadrul Ministerului de Finanţe (MF), efectuează în acest moment 20 de acţiuni de inspecţie la 17 ministere, printre care şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), precum şi la alte trei autorităţi/instituţii publice.
Potrivit unui comunicat al MF, acţiunea de inspecţie la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost demarată în 19 noiembrie 2021, simultan cu alte 17 acţiuni de verificare.
"Controalele sunt prevăzute în Programul de control aprobat din 26 ianuarie 2021. Verificările sunt menite să asigurare respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi respectarea prevederilor legale referitoare la investiţiile realizate din fonduri publice şi la bunurile din domeniul public şi privat al statului, inclusiv a celor care aparţin patrimoniului cultural naţional mobil", se spune în document.
Citește și: Valeriu Gheorghiță: Există un scenariu catastrofal al unei tulpini care să evite răspunsul imunitar
Acţiunile de inspecţie sunt dispuse conform prevederilor art. 22 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, ca urmare a indiciilor de abateri de la legalitate identificate la nivelul MF, potrivit prevederilor art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi ale art. 288 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Alte prevederi legale incidente sunt art. 59^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi art. 606 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, precizează Ministerul de Finanţe.
Citește și: VIDEO Șoșoacă, nou circ cu masca în Senat. Și-a pus-o după ce un senator a sunat la 112 din plen
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, i-a cerut demisia premierului interimar, Florin Cîţu, preşedinte al PNL, pe motiv că nu a ştiut să negocieze cu PSD în privinţa repartiţiei ministerelor în coaliţie şi a afirmat că din 26 noiembrie nu vor mai fi bani de pensii şi de salarii.
Cîţu a răspuns: "Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus, putea să vină astăzi la şedinţa BPN, nu în presă. Vom discuta aceste lucruri în BPN. (...) Este ministrul Muncii, să-şi asume dacă nu mai sunt fonduri", potrivit Agerpres.