De ce nu trebuie să plătești niciodată datoriile luni? Ziua de miercuri este mai bună. Superstițiile bunicilor spun că nu ar trebui să se achite datoriile luni pentru a evita problemele financiare din timpul săptămânii.
De ce nu trebuie să plătești niciodată datoriile luni? Ziua de miercuri este mai bună. Superstițiile bunicilor spun că nu ar trebui să se achite datoriile luni pentru a evita problemele financiare din timpul săptămânii.
Miercuri se încălzeşte şi o să avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a ţării. Doar în nord e posibil să picure trecător, iar vântul o să sufle mai tare în vest şi în ţinuturile estice.
Pe 15 mai este o sărbătoare însemnată cu o cruce neagră în calendarul ortodox. Creștinii au superstiții legate de această zi și consideră că nu este bine să faci anumite lucruri pentru că aduc ghinion.
Un cutremur de pământ s-a produs în România, în această dimineață într-o zona mai puțin obișnuită cu astfel de evenimente. Este al doilea cutremur produs în această regiune a țării în ultimele 24 de ore.
Pe 17 martie creștinii ortodocși sărbătoresc o mare sfântă. În această zi credincioșii țin post pentru că doar așa vor avea parte de liniște sufletească. Unii evită să se spele pe cap în această zi.
Ziua de miercuri se spune că este cea mai productivă din săptămână însă în tradiția populară există o serie de superstiții. Se crede că e ziua în care s-a născut Soarele.
Un cutremur cu magnitudinea de 5.9 grade a zguduit vestul Turciei miercuri dimineaţa, potrivit agenţiei turce pentru protecţie civilă Afad.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 7,96% pe an, de la 7,98% pe an, cu o zi în urmă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).