Un bărbat a reușit să mănânce gratis de 19 ori fără să fie prins. În schimb, a 20 oară i s-a înfundat. Iată ce a pățit.
Un bărbat a reușit să mănânce gratis de 19 ori fără să fie prins. În schimb, a 20 oară i s-a înfundat. Iată ce a pățit.
În urmă cu puțin timp salvamontiștii au fost anunțați că o persoană este inconștientă după ce a fost lovită de o piatră în zona Cheile Bicazului. Intervenție de urgență.
Un băiețel a murit după ce a inhalat heliu dintr-un balon. Copilul a fost găsit în stare de inconștiență de către mama sa care a dat alarma. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el.
Celine Dion a trăit drame de-a lungul vieții sale, Artista și-a pierdut fratele și soțul la două zile distanță, aceștia suferind de aceeași boală. La acel moment, cântăreața a fost devastată total, scrie presa internațională.
Medicii specialişti şi rezidenţii din sistemul de sănătate din UK au intrat miercuri, 20 septembrie, în grevă simultan, cerând salarii mai mari.
O femeie a fost la un pas de moarte după ce a ajuns la a șasea cezariană. Aceasta a ajuns în stare gravă la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, după ce placenta s-a lipit de cicatricea rezultată în urma intervențiilor anterioare, efectuate în străinătate.
Medicul vorbeşte de euforie, agitație psihomotorie, anxietate, depresie, somnolență şi se referă la efectele unui drog mai puternic decât morfina pe care ajung să îl consume unii adolescenți, şi anume oxicodona.
Medicii din România vor avea veniturile mărite sau, cel puțin, mai bine reglementate. Deși medicii ajung la salarii și de 20.000 lei pe lună, ei vor primi 500 pentru o gardă și 1.000 de lei pentru două gărzi pe lună.