Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei.
Mihnea Costoiu, a declarat, la instanţa supremă, că nu a semnat niciodată vreun act fără ştiinţa Ecaterinei Andronescu, care "cunoştea totul în minister".
„Războiul filosofilor“ se va tranşa în decembrie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul declarat de Gabriel Liiceanu şi Editura Humanitas împotriva deciziei Curţii de Apel ieşene care îl absolvise pe scriitorul Liviu Antonesei de acuzații.
În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la ridicarea de obiecte și înscrisuri de la sediul ”City Insurance SA”.
După ce a fost suspendată din magistratură, pentru o perioadă de șase luni, de către CSM, pentru un interviu acordat Newsweek România, ÎCCJ a modificat sancțiunea judecătoarei Crina Muntean.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că scrisoarea de garanție bancară este titlu executoriu numai dacă aceasta a fost emisă pentru garantarea unui contract de credit. Decizia afectează grav mediul de afaceri și achizițiile publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea de revizuire formulată de Parchetul General în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Ploieşti.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri seara, că va contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Curţii de Apel Bucureşti de anulare a ordinului său prin care a fost prelungită cu 72 de ore carantinarea Timișoarei.