Rușii de rând s-au speriat de anunțul făcut de Vladimir Putin privind mobilizarea la război și s-au apucat să caute pe Google „cum poți pleca din Rusia”, cum poți scăpa de armată”, sau „cum poți să îți rupi o mână să scapi de armată”.
Rușii de rând s-au speriat de anunțul făcut de Vladimir Putin privind mobilizarea la război și s-au apucat să caute pe Google „cum poți pleca din Rusia”, cum poți scăpa de armată”, sau „cum poți să îți rupi o mână să scapi de armată”.
Google, divizie a companiei americane Alphabet, a suferit a doua înfrângere în mai puţin de un an, după ce Tribunalul General al Uniunii Europene a fost de acord cu autorităţile UE de reglementare antitrust că a abuzat de poziţia sa dominantă.
O serie de noi legi în Europa și în Statele Unite prefigurează ceea ce se va întâmpla în viitor: ar putea fi sfârșitul dominației Google, Facebook și Amazon.
Apetitul uriaș al Big Tech pentru date ar putea distruge o oportunitate de învățare potențial transformatoare pentru studenți
Google este ţinta unei plângeri antitrust din partea Consiliului European al Editorilor (EPC), cu privire la afacerile sale cu publicitate digitală, ceea ce ar putea întări investigaţia comisarului pentru concurenţă al UE, Margrethe Vestager, în această problemă.
Arena Naţională din Bucureşti este pe locul 2 într-un top al stadioanelor de fotbal din Europa, alcătuit de site-ul britanic money.co.uk pe baza evaluărilor fanilor.
Google a dezvăluit cele mai populare căutări pe platforma sa în 2021, o listă în care figurează pe locuri fruntaşe serialul "Squid Game", actorul american Alec Baldwin şi criptomoneda Dogecoin, relatează AFP.
Înțelegerea între Google și AFP este pe cinci ani.