Liderul formaţiunii „Alternativa pentru Germania" a fost pus în dificultate de un copil care îl intervieva în contextul alegerilor federale care vor avea loc la sfârşitul acestei luni.
Liderul formaţiunii „Alternativa pentru Germania" a fost pus în dificultate de un copil care îl intervieva în contextul alegerilor federale care vor avea loc la sfârşitul acestei luni.
Preţul energiei electrice în Germania, un preţ de referinţă pentru Europa, a depăşit luni pentru prima dată pragul de 100 de euro/MWh, stimulat de creşterea costurilor la materiile prime energetice, transmite Bloomberg.
La 26 septembrie este ales un nou Bundestag. Angela Merkel, șefa executivului, care nu va mai candida, este pe cale de a ieși la pensie. Câteva informații concrete, dar și amuzante, despre acest moment.
Biroul Federal al Poliției Penale a convenit asupra unui acord cu firma israeliană NSO Group, pentru achiziționarea controversatul spyware israelian Pegasus.
Guvernul de la Berlin estimează că în Afganistan se mai află între 10.000 şi 40.000 de afgani care lucrează pentru organizaţiile internaţionale de dezvoltare şi care au dreptul să fie evacuaţi în Germania dacă se consideră în pericol, a indicat marţi cancelarul Angela Merkel.
Germania va aştepta ca talibanii să instaleze un nou guvern pentru a vedea dacă islamiştii îşi vor respecta promisiunea de a le permite civililor să părăsească Afganistanul cu zboruri de la Kabul, a anunţat marţi, la Islamabad, ministrul de externe german Heiko Maas.
Poliţiştii germani cunosc strategia hoţilor de biciclete şi recomandă folosirea a două sisteme antifurt. Uneori, însă, nimic nu ajută. Fiindcă până și din fața sediului Poliției se fură biciclete. Aproape toate obiectele sustrase ajung în Europa de Est.
Un fost ministru afgan al comunicaţiilor a venit anul trecut în Germania în speranţa unei vieţi mai bune, iar acum el lucrează ca livrator de mâncare în oraşul Leipzig.