Florile de pe pervaz, pericol de amendă. Când riști să fii penalizat sau dat în judecată, la bloc
Scoaterea ghivecelor cu flori pe exteriorul ferestrei sau pe balcon pare un gest inofensiv, de primăvară-toamnă, dar poate deveni o problemă penală. Iată când riști amenzi uriașe sau procese, din cauza neglijenței.
Odată cu venirea sezonului cald sau în momentele în care vrem să înfrumusețăm fațada blocului, mulți locatari aleg să scoată ghivecele de flori pe pervazul exterior sau pe balcoane.
Dincolo de aspectul estetic, această practică ascunde riscuri uriașe de securitate și o serie de capcane legale, de care puțini țin cont.
În mod normal, nu ai voie să pui flori pe pervazul exterior al apartamentului de la bloc ori de câte ori ele pun în pericol siguranța trecătorilor sau încalcă regulile asociației.
Florile de pe pervaz, pericol de amendă. Când devine ilegal și periculos?
Pericolul căderii ghivecelor: Dacă o rafală de vânt sau o manevră greșită face ca un ghiveci greu să cadă de la etaj pe o mașină parcată sau – mai grav – în capul unui pieton, este răspunderea exclusiv penală și civilă a proprietarului.
Nu vorbim doar despre o simplă amendă, ci despre dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Un balcon ca dintr-o revistă chiar și la +40°C: 5 tipuri de flori care adoră să se bucure de soare
Scurgerea apei pe fațadă sau pe geamurile vecinilor: Udarea necontrolată a florilor, astfel încât apa să se prelingă pe zugrăveala blocului, să păteze geamurile vecinilor de dedesubt sau să le distrugă rufele întinse pe balcon.
Toate acestea pot constitui motiv de plângere la asociație sau chiar de chemare în judecată pentru prejudicii materiale.
Regulamentul intern al asociației: Multe asociații de proprietari interzic prin regulamentul intern amplasarea obiectelor nesigurate în afara perimetrului balconului.
Încălcarea acestor reguli interne se sancționează cu amenzi stabilite de locatari, în adunarea generală.
Care este soluția legală?
Dacă vrei neapărat flori la fereastră, regula este simplă: ghivecele trebuie să stea exclusiv pe interiorul geamului sau pe exterior doar dacă pervazul dispune de un sistem special, solid, de protecție (grilaj sudat sau suport profesional) care blochează complet orice risc de cădere accidentală.
Citeşte şi: Balcon ars de soare? Nu irosi bani pe flori scumpe: aceste plante rezistă la 40 grade. Sunt mai frumoase
Siguranța de la parter sau de la etajul 10 primează în fața esteticii!