Incendiul a izbucnit în zona de duty free a portului, o coloană uriaşă de fum ridicându-se deasupra oraşului. O sursă militară a declarat pentru Reuters că nu se cunoaşte deocamdată cauza exploziei.
Incendiul a izbucnit în zona de duty free a portului, o coloană uriaşă de fum ridicându-se deasupra oraşului. O sursă militară a declarat pentru Reuters că nu se cunoaşte deocamdată cauza exploziei.
O bombă pusă pe o șosea din Kabul a fost detonată miercuri dimineață cu scopul de a-l ucide pe vicepreședinte afgan Amrullah Saleh. Acesta a scăpat aproape nevătămat, însă 10 oameni au fost uciși, transmite Reuters.
Poliţiştii au descoperit 29 de tone de azotat de amoniu păstrate necorespunzător într-un depozit din zona portului din Brăila. Pentru neregulile constatate a fost întocmit dosar de cercetare penală. Azotatul de amoniu a dus la tragedia exploziei recente din Beirut.
Responsabilii securităţii libaneze i-au avertizat luna trecută pe premier şi pe preşedinte că 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau depozitate în portul din Beirut şi că puteau distruge Capitala în caz de explozie, potrivit unor documente consultate de Reuters.
O anchetă cu privire la exploziile de marţi seara în portul Beirut urmează să stabilească dacă această catastrofă a fost cauzată de neglijenţă, dacă este accidentală sau dacă a avut loc în urma unei acţiuni externe, scrie Reuters.
Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor.
A doua zi după explozia puternică din Beirut, orașul este aproape o ruină. Între timp, bilanțul a depășit pragul de 100 de morți, a anunțat Crucea Roșie din Liban.
Explozii devastatoare în această după-amiază la Beirut au trimis 50 de oameni la morgă și mii în spitale. Parlamentarul PSD Rodica Nassar, însă, consideră că tragedia este un prilej numai bun pentru a difuza filmul unei cereri în căsătorie a unei nepoate libaneze.