Premierul Florin Cîţu a estimat că, potrivit datelor INS, veniturile românilor cresc "cu adevărat", nu doar pe hârtie, acesta fiind efectul guvernării liberale care este bazată pe reformă şi investiţii.
Premierul Florin Cîţu a estimat că, potrivit datelor INS, veniturile românilor cresc "cu adevărat", nu doar pe hârtie, acesta fiind efectul guvernării liberale care este bazată pe reformă şi investiţii.
Oțel, cherestea, plastic și combustibil. Porumb, soia, zahăr și ulei de floarea soarelui. Case, mașini, scutece și hârtie igienică. La orice produs te uiți, prețurile sunt în creștere.
Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 6% comparativ cu luna aprilie şi una de 36,6% în ritm anual.
Comisia Europeană a recomandat României să îşi modifice traiectoria de ajustare fiscală pentru a miza pe o corectare a deficitului excesiv cel mai târziu în 2024.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat proiectul de lege privind ratificarea deciziei EURATOM, privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene. S-au înregistrat 378 de voturi "pentru" două voturi împotrivă şi trei abţineri.
Criptomoneda bitcoin s-a ieftinit marţi, după o creştere de două procente înregistrată luni ca urmare a unor mesaje pe Twitter ale lui Elon Musk, transmite Bloomberg.
Piața de mașini noi din România încearcă să treacă peste criza COVID. Iar datele arată că, încet, încet, românii se alătură trend-ului eco, înmatriculările de mașini electrificate crescând și cu 155% în primele patru luni din 2021.
Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a unor noi ambasadori, între care şi noul ambasador al României la Moscova, Constantin Istrate.