miercuri 30 septembrie
EUR 5.2785 USD 4.6474
Abonează-te
Newsweek România

LIVE Guvernul Mureșan, la vot în Parlament: Simion: Nu votăm niciun guvern până când Georgescu nu va fi liber

Data publicării: 30.09.2026 • 13:26 Data actualizării: 30.09.2026 • 14:18
Siegfried Mureșan - Foto: Profimedia images
Siegfried Mureșan - Foto: Profimedia images
simion
simion
grindeanu
grindeanu
ilie bolojan
ilie bolojan

Guvernul Siegfried Mureșan se află miercuri în fața votului decisiv al Parlamentului. Cabinetul PNL-USR-UDMR are nevoie de minimum 233 de voturi pentru învestire, însă premierul desemnat a recunoscut înaintea ședinței că dispune de aproximativ 200 de voturi certe.

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru votul de învestitură a Guvernului condus de Siegfried Mureșan a început miercuri, 30 septembrie, la ora 13:00.

Guvernul Mureșan, la vot în Parlament

UPDATE: Ilie Bolojan: "Guvernul a fost demis pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele și pentru că am vrut să oprim sifonarea banilor publici"

"Guvernul Mureșan e o ieșire corectă din criză, vine cu soluții reale și evită irosirea eforturilor din ultimul an
Guvernul a fost demis pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele și pentru că am vrut să oprim sifonarea banilor publici.

Reforma statului nu e o obsesie contabilă, ci o chestiune de echitate. Nu poți permite ceea ce nu ai pentru că îți bați jod de oameni. Moțiunea de cenzură a dat jos un guvern, dar nu a putut schimba realitatea.

ilie bolojan
Ilie Bolojan - Foto: Profimedia images

Mureșan este un premier credibil care a propus un program - viziune pentru țară. Au fot presiuni să-și depună mandatul din teama de a nu îndeplini condițiile pentru anticipate.

De ce ar respinge cineva reformarea companiilor de stat? De ce ar respinge cineva legea salarizării unitare? De ce ar respinge cineva intrarea într-o nouă etapă a redresării?

Dacă respingeți acest program și alegeți iar criza, cum puteți susține că vă interesează țara? Dacă veți fi penalizat de piețe, veți răspunde pentru asta? Guvernul Mureșan, fiți parte la soluția pentru țara noastră", a declarat liderul PNL, Ilie Bolojan.

UPDATE: George Simion: "Nu vom vota nicio variantă de guvern până când nu îl eliberați pe Călin Georgescu"

"Răspunsul e nu, nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului. La aceste guverne de tip marionetă ne-ați amenințat ați trimis privat-jeturi după noi, ați pus patroni de televiziune să încerce să ne cumpere, pe bursa neagră a voturilor pentru acest guvern, un vot a ajuns să se tranzacționeze cu 100.000 de euro. Aveți grijă pe viitor cum negociați.

De ziua mea l-ați arestat pe Călin Georgescu, iar ieri, înainte de un vot important pentru țară, l-ați trimis la arest, iar pe mine m-ați amenințat că sunt următorul.

Nu votăm acest guvern marionetă, nu vom vota nicio altă variantă de guvern pentru nu îl eliberați și nu îi faceți dreptate lui Călin Georgescu. Suntem toți pentru unul și unul pentru toți, îi apărăm pe Călin Georgescu și familia lui.

simion
George Simion - Foto: Profimedia images

Nu vă murdăriți sufletele din cauza fricii. refuzați să votați azi și picați acest guvern cu un scor record, românii sunt singurii care vă pot dicta. Ofer tuturor celor care nu votează azi un loc pe lista poporului, la următoarele alegeri.

Ofer tuturor celor care nu votează azi un loc pe lista poporului, la următoarele alegeri. Lumea e mică, Dumnezeu e mare, alegem să mergem înainte doar cu Dumnezeu.", a declarat George Simion.

UPDATE: Sorin Grindeanu: "Refuzăm să fim complici la acest experiment eșuat"

România lui Bolojan a fost depășită de Kenya, ne batem cu Namibia și Nigeria, statele din regiune sunt mult înaintea noastră. Bolojan a eșuat lamentabil.

Noi, PSD refuzăm să fim complici la acest experiemnt eșuat. Această guvernare a eșecului să plece acasă anticipat.

grindeanu
Sorin Grindeanu - Foto: Profimedia images

Vreți să prelungiți criza? Să mergem pe anticipate. După alegeri veți încăpea toți într-un lift, fără să vă înghesuiți.

Vă spun că avem nevoie de o economie puternică, să putem lua măsuri de protecție socială, doar în minție bolnave e incompatibilitate între economie sănătoasă si solidaritate. Avem nevoie de investiții, de firme românești puternici, nu putem continua să trăim pe datorie, dar nici prin auteritate oarbă. Să punem azi capăt acestei mascarade politice și economice, pentru ca apoi să construim din nou. România are nevoie de un guvern care să repare.

Domnule Mureșan, vă mulțumim petru vizita în Parlament, drum bun către Bruxeless pe autostrăzile făcute de Drulă, nu veți ajunge nicăieri, dar România trebuie să meargă înainte.

UPDATE: Sorin Grindeanu: "PSD spune nu acestui guvern Bolojan reșapat"

De 150 de zile țara e complet blocată, pentru că dreapta a refuzat să accepte că direcția în care merge România e greșită.

În locul soluțiilor raționale ați ales războiul politic, ați ales să vă țineți de scaun, ați prelungit agonia politică cu încă 10 zile de criză, ca să veniți în fața românilor cu un guvern marionetă, care nu a avut niciodată șansa să facă o majoritate. Acesta nu e un guvern al României, e un alt guvern Bolojan cu mai mult USR-ism în el.

PSD spune nu acestui guvern Bolojan reșapat, acestui program scris cu AI. Nimeni din PSD nu a fost impresionatd e amenințările lui Mureșan.

Nu e nu, PSD va vota doar un Guvern pentru România.

Nu înțeleg de ce acest domn ne tot cere nouă, de la PSD dovezi că suntem pro europeni. Când dvs erați preocupat la Bruxelles să legați dopul de sticlă, PSD lupta si reușea să bage România în Schengen. faceti rău cu colegii de la USR care se cred în filme polițiste de rutină. Nu ați avut jenă când ați băgat în PNRR închiderea centralelor pe carbune, nici să blocați sistematic finalizziarea hidrocentralelor, ați votat în PE împotriva fermierilor români.

Pensionarii aleg dacă să plătească facturile sau să își cumpere medicamente, profesorii, funcționarii, medicii toți au fost atinși până la os de așa zisele reforme pe care vreți să le continuați.

Facturile și carburanții au ajuns să sfideze bunul simț, creșterea accizelor și a TVA au lovit direct în toți românii.

Guvernul Bolojan lasă în urmă neachitate facturi de peste 30 mld de lei, șantiere blocate și firme sufocate

UPDATE: Siegfried Mureșan: "Vreau o Românie puternică în UE și în NATO"

UPDATE: Siegfried Mureșan: "Ajutorul pentru energie va ajunge direct pe factură. Vom investi în stocarea energiei"

"Viitorul României începe în școală. Vom avea un plan real de reducere a abandonului școlar. Vom introduce mai multă gândire critică, educație digitală. Copiii care intră azi în școală vor munci într-o lume complet diferită. Inteligența artificială este deja aici.

Fără justiție independentă nu poate exista nici o economie puternică. Oamenii și companiile investesc unde contractele sunt respectate și legea e aceeași. Am văzut delegări, schimbări ale completelor, ce am văzut în ultimele luni ne îngrijorează De aceea am propus-o pe Andreea Chiș la Justiție, un om independent cu experiență, care7e cunoaște problemele justiției. Chiș va fi un ministru independent pentru o justiție independentă.

În sănătate, vom dezvolta centrele regionale pentru infarct și AVC. Vom crește accesul la tratamente moderne", a spus Mureșan.

UPDATE: Siegfried Mureșan: "Fără țaxe și impozite noi. Pensiile și alocațiile, indexate din 2027

"Cota unică rămâne aceeași, fără taxe și impozite noi. De îndată ce ne vom permite avem în vedere reducerea TVA la 19%. Sa indexam pensiile si alocatiile, vom face asta in 2027. Vom sprijini îngrijirea copilului, accesul la Prima casă.

România are nevoie de firme românești care cresc și care creează locuri de muncă. Vom sprijini companiile care produc în România și lansăm programul campioni regionali", a spus premierul desemnat.

UPDATE: Siegfried Mureșan: "Propun un stat bazat pe 4 piloni - o Rromânie modernă, rosperă, dreaptă și sigură"

"Românii au făcut sacrificii în acest an, acum efortul trebuie să vină de la stat. Propun un stat bazat pe 4 piloni - o Rromânie modernă, rosperă, dreaptă și sigură.

Statul trebuie să lucreze pentru cetățean, trebuie să le dăm motive oamenilor să aibă încredere în stat. Fiecare leu administrat de stat e un leu câștigat prin munca unui român. Obiectivul este zero risipă din banul public.

Parlamentul să fie activ și puternic, inclusiv în relația cu Guvernul. Propun să reducem numărul de parlamentari, să limităm numărul de secretari de stat, sa reformăm ANAF, să reducem birocrația pentru antreprenori, să avem un singur ghișeu pentru cetățean, zero risipă, mai mult respect pentru oameni.

Milioane de români au plecat în căutarea unei vieți mai bune, le mulțumesc românilor din diaspora pentru tot ce fac pentru România, îmi doresc ca tot mai mulți să se poată întoarce acasă. Pentru, asta, oamenii au nevoie mai mult decât de prime și stimulente. Să aibă șansa de a reuși prin muncă.

Ce am câștigat în Parlamentul european trebuie să fie apărat, fondurile europene pe care le aducem acasă să fie sursă de prosperitate", a declarat Siegfried Mureșan.

UPDATE: Siegfried Mureșan: "Să trecem la creștere, să aducem și mai multe investiții"

Îmi doresc un parlament puternic, cele mai importante decizii pentru România să fie luate aici.

Voi avea deschidere totală față de propunerile legitime pe care le veți face.

Europa ne-a adus reguli, legi care dau putere cetățeanului, de aceea România europeană e o Românie puternică. Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură, propun un guvern pentri o Românie puternică, a regulilor, o Românie europeană, care apreciază eforturile făcute în ultimul an.

Mulțumesc lui Ilie Bolojan și cabinetului său care au fost responsabili la guvernare, au fost curajoși și au muncit pentru România în acești ani. Și chiar după demiterea Guvernului au continuat, pentru că responsabilitatea față de țară nu se oprește.

Să facem pasul următor, să trecem la creștere, să aducem și mai multe investiții. Vom guverna pe bază de competențe.

Premierul desemnat a venit în fața parlamentarilor pentru a prezenta programul de guvernare și echipa de miniștri cu care PNL, USR și UDMR încearcă să obțină încrederea Legislativului.

„Am venit cu plăcere azi pentru a prezenta viziunea noastră despre România. Vă propun un stat modern pentru cetățeni puternici. Vă prezint un proiect pentru România, iar dvs. decideți dacă mergeți pe acest drum”, a și-a început Siegfried Mureșan, premierul desemnat, discursul în plenul Parlamentului.

Guvern cu 16 ministere și un program de 372 de măsuri

Programul de guvernare a fost construit în numai cinci zile de cele trei formațiuni care susțin Cabinetul și cuprinde 372 de măsuri. Viitorul Executiv ar urma să aibă 16 ministere și trei vicepremieri, fiecare cu propriul portofoliu.

În domeniul fiscal, Mureșan promite că TVA nu va fi majorată și că revenirea la cota de 19% va avea loc „de îndată ce se va putea”. Guvernul propune și o rectificare bugetară în primele 30 de zile după învestire, cu menținerea deficitului în limita țintei de 6,2% din PIB.

Programul prevede, printre altele, reducerea numărului secretarilor de stat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, comasarea ANAF cu Autoritatea Vamală și introducerea unui ghișeu unic pentru acte, pașapoarte, permise și înmatriculări.

Una dintre cele mai sensibile reforme pentru actualii parlamentari este reducerea numărului de mandate din Legislativ de la 465 la 405.

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan îi include, între alții, pe Mircea Abrudean la Interne, Alexandru Nazare la Finanțe, Raluca Turcan la Muncă, Oana Gheorghiu la Sănătate, Dragoș Pîslaru la Fonduri Europene, Mihai Dimian la Educație și Sebastian Burduja la Energie.

USR îi propune pe Radu Miruță la Apărare, Diana Buzoianu la Mediu, Oana Țoiu la Externe, Cătălin Drulă la Transporturi și Irineu Darău la Economie.

UDMR ar urma să îi aibă în Executiv pe Tánczos Barna, vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Dezvoltare și Ötvös Koppány la Cultură. Andrea Chiș este propunerea independentă, susținută de cele trei partide, pentru Ministerul Justiției.

Zece dintre candidații la funcțiile de ministru au primit avize negative în comisiile parlamentare, însă aceste voturi sunt consultative și nu împiedică învestirea Cabinetului.

Mureșan are nevoie de 233 de voturi. PSD și AUR se opun

Adevărata bătălie se poartă însă pentru majoritatea din Parlament. Votul de învestitură este secret, cu bile, iar Cabinetul Mureșan are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a trece.

„Suntem în jur la 200 de voturi certe. Avem nevoie de 233 de voturi pentru învestire”, declara Siegfried Mureșan luni seară.

PNL, USR și UDMR pornesc împreună de la aproximativ 169-170 de parlamentari, însă situația este complicată inclusiv de tensiunile interne din PNL. Mai mulți liberali au contestat în ultimele săptămâni conducerea lui Ilie Bolojan, ceea ce face ca fiecare vot să conteze.

PSD și AUR au anunțat că nu vor susține Cabinetul. Social-democrații vor participa la ședință și vor vota împotrivă, în timp ce parlamentarii AUR au anunțat că nu vor fi prezenți la vot. Cele două formațiuni însumează aproximativ 218 mandate.

Pentru a ajunge la majoritate, Mureșan încearcă să atragă voturi din partea minorităților naționale și a parlamentarilor neafiliați. Situația este însă complicată de intenția noului guvern de a reduce numărul parlamentarilor, măsură care a provocat nemulțumiri inclusiv în rândul reprezentanților minorităților.

Se joacă cu alegerile anticipate pe masă

Miza votului depășește soarta Cabinetului Mureșan. Dacă Executivul este respins, ar fi a doua solicitare de învestitură respinsă de Parlament, după Cabinetul Veștea.

Constituția permite președintelui României să dizolve Parlamentul dacă Legislativul nu acordă votul de încredere pentru formarea unui guvern în termen de 60 de zile de la prima solicitare și după respingerea a cel puțin două cereri de învestitură.

Cabinetul Veștea a fost respins pe 22 iunie, în timp ce Eugen Tomac, desemnat anterior premier, și-a depus mandatul înainte de a ajunge la vot. În cazul în care și Guvernul Mureșan este respins, condiția celor două solicitări de învestitură respinse ar fi îndeplinită, deschizând posibilitatea constituțională a dizolvării Parlamentului și organizării alegerilor anticipate.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră