Decizia a fost luată de Ministerul Apărării Naționale și vizează o zonă de 30 de kilometri. Astfel că spațiul aerian din nordul Dobrogei a fost închis.
MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul Rusiei la discuții. Ministerul de Externe transmite din nou un „protest ferm” la adresa Rusiei.
Raed Arafat a anunțat că în zonele din Tulcea, aflate la granița cu Ucraina, unde nu există semnal pentru primirea mesajelor RO-Alert, există echipe care vor transmite prin portavoce avertismentele legate de posibilele atacuri cu drone.
Armata a identificat o a treia dronă rusească, azi, în zona Nufărul și Victoria din Tulcea, la doar câteva sute de metri lângă o unitate militară, acolo unde funcționează un depozit auto şi un depozit de combustibil pentru armata română.
MApN a decis instalarea unor buncăre de protecție a populației în localitatea unde au căzut drone rusești. Oamenii din zonă erau foarte speriați și voiau să-și părăsească casele.