Cum stă România la absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă

DE Newsweek România | Actualizat: 26.09.2024 - 15:10
Cum stă România al absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Cum stă România al absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Cum stă România la absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă. Datele oficiale arată că Guvernul Ciolacu a închis absorbția de fonduri europene 2014-2020 cu un procent de 99%.

SHARE

Cum stă România al absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă. Datele oficiale arată că Guvernul Ciolacu a închis absorbția de fonduri europene 2014-2020 cu un procent de 99%.

Astfel a fost evitat riscul ca țara să piardă 6 miliarde din banii europeni alocați, și a impus o viteză de peste 10 ori mai mare decât în trecut în contractarea şi implementarea proiectelor din fonduri structurale şi de coeziune din exerciţiul financiar 2021-2027.

Cum stă România la absorbția banilor europeni. Adrian Câciu pune cifrele pe masă

Cifrele prezentate de Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, demontează informațiile lansate în spațiul public de lideri ai PNL.

101 miliarde de lei, adică peste 20 de miliarde de euro, a fost anul trecut valoarea record a investițiilor publice, introduse de Guvernul PSD, atestată de execuția bugetară. O sumă cu 11 miliarde de lei mai mare decât deficitul, care a permis relansarea economiei românești, dar și eliminarea riscului de a pierde 6 miliarde de euro bani europeni.

În 2024, Executivul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție. Investițiile publice au crescut substanțial, astfel că vor depăși valoarea prognozată, de 120 de miliarde de lei, cu 20% mai mare decât anul trecut.

Bună parte din această sumă este alocată contractării și derulării proiectelor aferente exercițiului 2021-2027, și, potrivit Ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, arată clar că vocile care susțin că Guvernul blochează fondurile europene reprezintă nu au fundament.

Spre exemplu, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan susţine că Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu a atras niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate României din exerciţiul financiar european 2021-2027, cerându-i premierului să explice de ce a blocat absorbţia fondurilor europene.

”Pentru că există o serie de interpretări sau distorsionări ale realităţii făcute în cheie electorală, cred că este binevenită o prezentare corectă a trecutului şi prezentului în legătură cu absorbţia de fonduri europene.

Guvenul Ciolacu a deblocat absorbtia de fonduri europene 2021-2027 şi a demarat, cu o viteza de peste 10 ori mai mare decât în trecut contractarea şi implementarea proiectelor din fonduri structurale şi de coeziune din exerciţiul financiar 2021-2027.

De asemenea, Guvernul Ciolacu a reuşit închiderea exerciţiului financiar 2014-2020 cu o absorbţie de peste 99%, salvând aproximativ 6 miliarde euro care erau în risc de dezangajare la preluarea mandatului”, a scris Câciu pe rețelele sociale.

Salt semnificativ în absorbția fondurilor europene în numai un an de mandat al Guvernului Ciolacu

Datele oficiale arată că prin alocarea resurselor necesare din partea guvernării PSD, țara noastră a primit doar până la finalul anului trecut peste 23,112 miliarde euro din sumele solicitate Comisiei Europene, și a dus, ulterior, la 99% rata de absorbție a fondurilor pentru exercițiul 2014-2020, de la 74% în iunie 2023.

În plus, Guvenul Ciolacu a deblocat absorbtia de fonduri europene 2021-2027 şi a demarat, cu o viteză de peste 10 ori mai mare decât în trecut contractarea şi implementarea proiectelor din fonduri structurale şi de coeziune din exerciţiul financiar 2021-2027.

”Pe exerciţiul 2021-2027, nu avea nimic demarat, nici un apel de proiecte, nici un contract semnat, nici o plată făcută. Zero pe toata linia 2021-2027 şi un risc de pierdere a 6 miliarde euro din exerciţiul 2014-2020.

Accentul pe care l-am pus a fost, pe de o parte, de a aduce cei 6 miliarde euro în vistieria economiei românesti(care erau în risc de a fi pierduți pentru totdeauna) iar, pe de alta parte, de a demara, accelerat, implementarea noului cadru financiar(în scopul de a recupera ceea ce nu s-a făcut la timp). 

Cum stăm azi? Am recuperat cei 6 miliarde euro (pe care erau să-i piarda cei de dinainte) şi avem un grad de absorbție de peste 99% pe exerciţiul 2014-2020”, subliniază Câciu.

Absorbție de 10% la final de an

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene anunţă că pentru exercițiul 2021-2027, de la zero apeluri, România a ajuns la 368, cu 58% din alocare deja pusă la dispozitia beneficiarilor.

De asemenea, de la zero valoare contracte este la 20 de miliarde euro contractate şi de la zero plăţi făcute la peste 1,4 miliarde euro deja plătite doar pe programele din Coeziune. Iar până la final de an, valoarea plăților va depăși 2 miliarde euro. Totodată, în contul țării au ajuns deja 1,2 miliarde euro, iar până la final de an vom primi încă 1,8 miliarde.

”Asta înseamnă o absorbție de 10% la final de an, de la 4% în prezent și 0% în iunie 2023. Tot ce facem este pentru România şi pentru români. Prezentul este întotdeauna consecinţa trecutului. Am fi fost mai bine, dacă, în trecut, exista aceeasi abordare aplicată! Am recuperat mult, dar cel mai important este că am creat perspectiva ca fondurile 2021-2027 să fie absorbite integral până în 2027 și nu până în 2029. Dincolo de cifre şi de bătălii sterile: mii de şantiere sunt deschise cu banii din exerciţiul financiar 2021-2027.

Investiţii în şcoli, spitale, drumuri, mobilitate urbană, gaze, apă, canalizare, infrastructura de transport, energie etc. Românii nu pot fi minţiti! De această dată, totul este la vedere! Iar investiţiile sunt la un nivel record pentru România”, a punctat Adrian Câciu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te