Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, miercuri, că extrădarea fostei ministre condamnate la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral în acest sens.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, miercuri, că extrădarea fostei ministre condamnate la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral în acest sens.
În cele din urmă, poporul va fi adunat spre a-şi striga, entuziast, solidaritatea cu marele său conducător şi Liviu Dragnea va putea admira, sâmbătă, spectacolul puterii sale.
Un contract cu dedicație de 23 de milioane de lei, bani de la Primăria Municipiului București, este cercetat de către DNA. Beneficiarul sumei enorme este o firmă din Teleorman înființată special pentru a participa la licitația organizată de PMB.
Despre mutarea ambasadei României la Ierusalim s-a vorbit mult și se va mai vorbi. Uneori, într-o notă provincială și fără noimă, tema a fost speculată politic de toate taberele, s-a ajuns chiar în faza plângerilor penale, se prefigurează decizii drastice.
Victor Ponta vrea să dea lovitura PSD transferând-o pe fosta ministră la noua sa formațiune politică Pro România.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar urma să pronunţe marţi decizia în dosaru angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman
Până la vârsta de aproape trei ani, Miruna nu mai fusese niciodată la spital. Prima oară când s-a îmbolnăvit a fost, însă, și ultima. Fetița nu fusese niciodată vaccinată și nu avea nici măcar certificat de naștere.
În 2014, Dragnea spunea despre Ponta că este cel mai bun premier al României, acum îl face șobolan trădător. Când a mințit?