„Noi nu avem o decizie a Curţii Constituţionale până la acest moment. Avem un comunicat, când va fi publicată decizia în Monitorul Oficial, atunci vom aştepta să vedem ce face preşedintele şi vom acţiona în consecinţă. Vă pot spune că nu vom fi de acord ca cineva, orcine, să se plaseze deasupra legii sau Constituţiei”, a declarat luni liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit Digi24, atunci când a fost întrebat dacă se alătură propunerii făcute de colegii de partid privind suspendarea preşedintelui.
Liderul PSD a menționat că a văzut şi „multe alte prostii fără margini”, precum ideea „năstruşnică” a fostului premier tehnocrat Dacian Cioloş de a se organiza un referendum pentru justiţie, precum şi faptul că această decizie a CCR nu ar trebui respectată. Dragnea a precizat că aceşti oameni parcă ar susţine ideea de dictatură în România.
„În afară de această propunere avansată de colegii mai avansaţi de la noi, am văzut şi multe alte prostii fără margini. De exemplu, ideea năstruşnică a domnului Cioloş (Dacian Cioloş, n.r.) de a se organiza un referendum pentru justiţie. Denunţătorul de serviciu (Ludovic Orban - n.r.) spune că deciziile CCR nu sunt opozabile preşedintelui. Mi se pare grav că aceşti oameni au atitudine ca şi cum ar susţine ideea de dictatură în România. Când spui că deciziile CCR nu trebuie să fie respectate, atunci sigură că democraţia te deranjează”, a mai afirmat Liviu Dragnea.
Citește și: CCR anunță că Iohannis trebuie să emită decretul de revocare a lui Kovesi
_____________
Foto Inquam Photos/George Călin