Pitiș, noul șef al Tel Drum: „Am făcut același liceu ca Dragnea"

La începutul anului 2012, Tel Drum SA a pus la bătaie jumătate de milion de euro pentru a contracta o lucrare de la Oficiul Național de Asanări din Algeria. Totul s-a făcut cu documente bancare destinate unui satelit al Tel Drum din țara africană.
Petre Pitiș, actualul șef de la Tel Drum, a confirmat, într-un interviu pentru Newsweek România, informațiile noastre și a dat câteva detalii, dar s-a ferit să deconspire ce a stat în spatele deciziei Tel Drum de a încerca să câștige contracte de stat în țări africane.
Cum era Dragnea în liceu? „De învățat a învățat bine. Îi plăcea fotbalul, făcea sport. Așa, ca toată lumea. Nu știu la ce materii era mai slab. Dar la carte nu avea probleme, era mai agitat, așa."